News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, din Buenos Aires / Peste 60 de răniţi raportați / Zeci de ambulanţe la faţa locului

Peste 60 de răniți au fost raportați   în urma unei coliziuni între două trenuri, în Buenos Aires, Argentina, relatează AFP. Un număr de 30 de persoane au fost spitalizate, dintre care două se află în stare gravă. Cei doi răniţi  cu traumatisme craniene au fost evacuaţi cu elicopterul, a declarat presei un reprezentant al serviciilor de urgenţă(SAME), Alberto Crescenti.

”Nu există morţi”, a transmis și primarul Buenos Airesului, Jorge Macri.

CompaniaTrenes Argentinos a anunţat într-un comunicat că un tren de pasageri cu şapte vagoane a intrat în coliziune cu o garnitură de întreţinere alcătuită dintr-o locomotivă şi un vagon cu material pe un pod, în cartierul Palermo, imediat după ora locală 10.30 (16.30, ora României).

Din cauza impactului, ”locomotiva şi primul vagon de pasageri au deraiat”.

  

Câteva zeci de ambulanţe au fost trimise la locul accidentului.

Ministrul Transporturilor, Franco Mogetta a anunţat că 60 de persoane au fost rănite în total, dintre care aproximativ 30 au fost rănite uşor şi nu au necesitat spitalizarea.

Salvatori şi pompieri au evacuat toţi pasagerii în aproximativ 40 de minute, a sublniat primarul Buenos Airesului.

”Pentru moment, nu există suficiente informaţii despre cauzele accidentului”,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

PSD, după excluderea lui Dumitru Buzatu: „Partidul a decis să meargă înainte într-o formulă perfect curată” / „Un flagrant care e dincolo de orice fel de interpretare”

Redacția

Florin Cîţu, vizită la spitalul modular din Pipera: Primii pacienţi, aproximativ 100, vor putea fi îngrijiţi începând de marţi

Redacția

Premierul Spaniei dorește acordarea cetățeniei celor 622.000 de rezidenți români, în următoarele șase luni

Redacția
Încarcă...