Codruţa Filip a lansat o nouă melodie, compusă de Edward Sanda. O melodie specială, diferită faţă de cele dansante cu care şi-a obişnuit publicul până acum.
Codruţa Filip face legea în muzică. Artista este absolventă de Drept şi îndrăgostită iremediabil de lumea notelor muzicale. Acolo spune că îşi găseşte alinarea şi tot de acolo oferă alinare prin piesele ei celor care o ascultă. Cea mai nouă melodie se numeşte “De ce?” şi poartă semnătura lui Edward Sanda, un artist cu care Codruţa Filip colaborează pentru a doua oară în carieră.
Codruţa: Este o piesă pe care v-o promit de câteva luni. Am copt-o uşor, uşor împreună cu Edward Sanda. Este o piesă la care s-a muncit foarte mult. Este o piesă de dragoste puţin diferită, puţin tristă, o poveste totodată diferită faţă de ceea ce eu trăiesc şi voi ştiţi asta.




