NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Cod rutier modificat. Reguli pentru permisele suspendate

Persoanele care vor să-și redobândească mult mai repede permisul auto, vor fi nevoite să depună cererile până în a 30-a zi, respectiv a 45-a zi a perioadei de suspendare. Cererile pot fi soluționate în cel mult cinci zile de la depunere, se arată într-un proiect de hotărâre aflat în debatere publică.

„Cererea se depune, după caz, până în a 30-a zi, respectiv a 45-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru care titularul permisului de conducere solicită reducerea.”, se arată în proiectul de hotărâre.

 Potrivit proiectului de hotărâre, cererile ar urma să fie soluționate în termen de cel mult cinci zile de la depunere, termen care până acum nu exista. Mai exact, titularul cererii pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului va trebui să primeacă un răspuns în maxim cinci zile, fie el afirmativ sau negativ.

„Reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce sau refuzul de a reduce această perioadă, se dispune în scris de către șeful serviciului poliției rutiere prevăzut la alin. (1) sau, după caz, de către șeful poliției rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române prevăzut la alin. (2) și se comunică titularului permisului de conducere în cel mult 5 zile de la data înregistrării cererii, inclusiv.”, prevede proiectul de act normativ.

Dreptul la reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere este prevăzut în Legea nr. 130/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Astfel, cei cărora li se suspendă permisul și vor să reintre în posesia lui mai devreme, trebuie să îndeplinească două condiții:

să aibă permis auto de peste un an de zile (adică să nu fie începători);

să fie declarați admiși la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație.

În prezent, legislația rutieră în vigoare stabilește că, în funcție de contravenția săvârșită, dreptul de a conduce al unui șofer poate fi suspendat pentru 30, 60 sau 90 de zile. 

sursa www.ziarulevenimentul.ro

Advertisements
Loading...

Related posts

Minoră dispărută de la domiciliu, găsită de poliţişti la un tânăr din Cristeşti

Ema Roman

Arest la domiciliu pentru tinerii implicați în tentativa de înșelăciune prin metoda „ACCIDENTUL” din blocul Moldova

Marius Parteni

Transmisiune pe Facebook după un atac cu brişca la Lidl

Redacția
Încarcă...