RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Ciucă, de Ziua Familiei: Sprijinim familiile la început de drum prin credite garantate de către stat. În scurt timp, programul Family Start va fi aprobat

„Familia este locul unde găsim mereu iubire, ajutor la nevoie şi înţelegere. Părinţi şi copii ne bucurăm de o nepreţuită dragoste, prin oricât de multe greutăţi am trece. Astăzi este Ziua Internaţională a Familiei. Organizaţia Naţiunilor Unite a stabilit, în anul 1993, ca în fiecare an, la 15 mai, să fie această sărbătoare, pentru a sublinia atenţia pe care comunitatea internaţională o acordă familiei. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului şi a Patriarhiei Române, tot astăzi sărbătorim Ziua Familiei Române. 

Respect familiile din România şi le asigur de tot sprijinul. Guvernul României şi-a asumat, încă din prima zi a acestui mandat, sprijinirea oamenilor în nevoie, a familiilor vulnerabile şi nu numai”, susţine premierul Ciucă. 

„Pentru prima dată în istoria României, Guvernul are un minister dedicat familiei. Rolul acestei instituţii este să găsească soluţiile cele mai bune pentru copii, tineri şi familii la un loc. Împreună cu toate celelalte ministere avem proiecte de mare ajutor mai ales în aceste momente dificile prin care trece ţara noastră.  Am anunţat deja două proiecte dedicate familiilor în pachetul “Sprijin pentru România”. Decontăm procedurile de fertilizare in vitro pentru familiile care nu pot avea copii, din motive medicale, şi ne dorim să oprim declinul demografic.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Banca Transilvania preia BRD Pensii

Redacția

Un agent secret german respinge acuzațiile de spionaj pentru Rusia / Dădeau informații despre războiul din Ucraina

Redacția

Deputații ruși fac presiuni pentru „represalii” împotriva Chișinăului din cauza refuzului de primire în Republica Moldova a unor propagandiști ruși veniți să monitorize alegerile din Transnistria

Redacția
Încarcă...