Fostul premier, actual președinte al PNL, Nicolae Ciucă, a vizitat Mânăstirea Voroneț, unde a fost întâmpinat de PS Damaschin Dorneanu, care i-a oferit ordinul ”Crucea Bucovinei”, pentru merite deosebite în sprijinirea bisericii și a comunității.
Imaginea 1/2: Președintele PNL și PS Dmaschin Dorneanu FOTO PNL
Președintele PNL, Nicolae Ciucă a vizitat Mănăstirea Voroneț, în cadrul unei vizite în județul Suceava, a informat PNL.
Potrivit reprezentanților PNL, „în altarul mănăstirii ctitorite de Ștefan cel Mare, Nicolae Ciucă a fost întâmpinat de PS Damaschin Dorneanu, care i-a oferit ordinul ”Crucea Bucovinei”, pentru merite deosebite în sprijinirea bisericii și a comunității. Acordarea acestei înalte distincții are binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților”.
„Președintele PNL și al Senatului României, Nicolae Ionel Ciucă, se află în aceste zile într-o scurtă vizită în județul Suceava. Astăzi, împreună cu președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a vizitat la Gura Humorului parcul de agrement Ariniș și a făcut o deplasare cu telescaunul pe pârtia de schi Șoimul. Au fost vizitate baza de agrement Ariniș și turnul de observare Șoimul. La întâlnire au mai participat primarul orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, și primarul municipiului Suceava,
» Citește continuarea pe pagina autorului


