„Există două propuneri, una a PSD, alta a PNL. Din acest punct de vedere, am încercat să creionăm cele două propuneri şi structura guvernului, ţinând cont de cine va avea prin rotaţie prim-ministrul. Nu am ajuns la o discuţie să hotărâm cine are primul ministru. Am avut o discuţie foarte aplicată. (…) Am ajuns la un program agreat ca joi România să aibă un Guvern”, a transmis Marcel Ciolacu joi seara, după discuţiile cu PNL.
Ciolacu a precizat că ministerele din noul Guvern vor fi împărţite în funcţie de ponderea partidelor în Parlament. Conform liderului PSD, negocierile dintre cele două formaţiuni pentru formarea unei coaliţii de guvernare vor fi reluate vineri, la ora 12.00.
„Există o decizie comună a celor două partide, aceea că primul ministru va fi dat prin rotaţie. Nu există o decizie cine va da primul ministru. Cel mai bine o să exprime colegii mei când o să merg în faţa lor cu aceste propuneri. Joi, România trebuie să aibă Guvern”, a afirmat preşedintele PSD, întrebat dacă susţine varianta ca Nicolae Ciucă să fie prima propunere pentru şefia Guvernului.
De altfel, întrebat dacă se va merge cu o singură propunere de premier la consultările de la Cotroceni,
» Citește continuarea pe pagina autorului


