RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
EvenimentLocal

Cel mai mare târg de resale din România ajunge la Pașcani

Pe 8 martie 2026, Pașcaniul intră pe harta evenimentelor dedicate modei responsabile. „IaȘi Cufărul cu Haine”, cel mai mare târg de resale din România, revine cu ediția a XXII-a și va avea loc la Hotel Central, între orele 12:00 și 17:00. După ediții organizate în Iași, Botoșani și Piatra Neamț, Pașcani devine al patrulea oraș gazdă al evenimentului care promovează consumul conștient, reutilizarea hainelor și creația locală.

Comunicat de presă

Pe 8 martie 2026, „IaȘi Cufărul cu Haine”, cel mai mare târg de resale din România, revine cu ediția a XXII-a și ajunge la Pașcani, județul Iași. După alte trei orașe (Iași, Botoșani și Piatra Neamț) în care evenimentul a fost deja prezent, Pașcani devine al patrulea oraș care găzduiește cel mai mare târg de resale din România, târg dedicat modei responsabile, consumului conștient și comunităților unite în jurul valorilor sustenabile. Târgul va avea loc într-o locație spectaculoasă, Hotel Central Pașcani, între orele 12:00 și 17:00, oferind cadrul ideal pentru o experiență de shopping sustenabil și socializare. La această ediție, târgul va reuni atât expozante, cât și designeri locali. Designerii prezenți vor aduce creații proprii, realizate cu grijă, din materiale premium, piese ce dăinuie în timp și pun accent pe calitate, durabilitate și design atemporal. Expozantele își vor deschide garderobele pentru a oferi hainelor iubite o nouă viață, în spiritul sustenabilității. Cine poate participa ca expozantă? Se poate înscrie oricine dorește să ofere hainelor sale o a doua șansă, cu condiția ca acestea să fie în stare foarte bună.

Înainte de a le aduce la târg, participantele sunt încurajate să își pună câteva întrebări simple, dar esențiale: „Aș putea oferi această haină unei prietene bune?” „Mi-ar plăcea să port această piesă dacă mi-ar fi dăruită de cineva?” Hainele acceptate trebuie să fie curate, spălate, călcate și atent verificate, astfel încât experiența de shopping să fie una plăcută și respectuoasă față de toți participanții. Împreună, aceste două direcții, creația locală și reutilizarea, conturează un eveniment care celebrează moda responsabilă în toate formele ei.

  

Expozantele și designerii vor avea parte de numeroase surprize, menite să transforme această ediție într-o experiență memorabilă: drinks, gustări, goodie bags, un DJ care va întreține atmosfera și va mixa pe toată perioada târgului, astfel încât să se simtă în aer energia care definește fiecare ediție a „IaȘi Cufărul cu Haine” În plus, în seara de 7 martie, cu o zi înainte de târg, va avea loc cina expozantelor și a designerilor, care va fi o întâlnire relaxată, doar între participanți, dedicată socializării și conectării.

În cadrul acestei seri ne cunoaștem, socializăm și discutăm conceptul târgului. Unul dintre obiectivele principale ale „IaȘi Cufărul cu haine” pentru anul 2026 este extinderea vizibilității târgului la nivel regional și național, prin prezența în cât mai multe orașe din România. Prin acest demers, ne propunem să oferim un exemplu pozitiv și să contribuim la reducerea impactului negativ al industriei modei asupra mediului. Industria modei este una dintre cele mai poluante industrii la nivel global, fiind responsabilă pentru aproximativ 10% din emisiile globale de carbon și pentru cantități uriașe de deșeuri textile.

În fiecare an, milioane de tone de haine ajung la gropile de gunoi, multe dintre ele fiind purtate de foarte puține ori sau chiar deloc. Prin promovarea reutilizării, schimbului și vânzării hainelor deja existente, dorim să contribuim activ la reducerea acestui impact asupra mediului. „IaȘi Cufărul cu haine” nu este doar un târg de haine, ci o platformă de educare și conștientizare, prin care publicul este încurajat să facă alegeri vestimentare sustenabile și să privească moda ca pe un act de responsabilitate față de mediu și societate. Pe lângă experiența de shopping sustenabil, vizitatorii se vor bucura de o atmosferă caldă, de socializare și de întâlniri cu oameni care aleg să consume mai puțin, dar mai conștient. Intrarea este liberă pentru vizitatori și cumpărători. Pentru mai multe detalii și actualizări, publicul este invitat să urmărească canalele de social media ale târgului. Instagram:

https://www.instagram.com/iasicufarulcuhaine/

Facebook: https://www.facebook.com/profile.php?id=100057484178110

Related posts

Femeie din Pașcani moartă din noiembrie, trupul se află la IML Iași. Apel umanitar pentru a o putea înmormânta

Oana

De 1 iunie, copiii sunt aşteptaţi să-şi sărbătorească ziua la pompieri!

Redacția

„Împreună pentru tineri”: Tabără la Muncel pentru elevii din Pașcani

Redacția
Încarcă...