RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Ce spune primarul din Ciohorăni despre împărţirea banilor guvernamentali la Iaşi

Consilierii judeţeni au împărţit ieri cei aproximativ 9 milioane de lei veniţi de la Guvern din cotele defalcate de TVA, astfel încât unităţile administrativ-teritoriale să-şi poată achita arieratele şi să-şi completeze părţile de cofinanţare la proiectele europene. Tot ieri, s-au făcut primii paşi spre repararea drumurilor din masterplanul drumurilor judeţene.

  

 

 

 „Aceşti bani sunt bineveniţi pentru comunităţi, având în vedere că suntem la sfârşit de an şi trebuie încheiate o serie de proiecte. De asemenea, s-a ţinut cont de suprafaţa comunelor şi de populaţie, pentru a nu exista discuţii. PSD şi majoritatea din CJ au mers, ca de fiecare dată, pe ideea că banul urmează omul”, a declarat Cristian Stanciu, liderul consilierilor judeţeni PSD.

 

Conform planului de repartizare aprobat de consilierii judeţeni, cei mai mulţi bani ajung în comuna Belceşti, care va primi suma de 144.000 de lei.

„Este puţin pentru nevoile pe care le avem într-o comună mare ca a noastră, dar vom aloca o parte din bani pentru întreţinerea drumurilor comunale şi săteşti, vom achiziţiona materiale antiderapante pentru iarnă, urmând să fie alocată o parte din bani şi pentru începerea unor proiecte prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale sau prin Agenţia de Dezvoltare Nord- Est”, a explicat Constantin Ciobăniţă, primarul comunei Belceşti, pentru „Evenimentul Regional al Moldovei”. 

La coada listei se află Ciohorăni, care a primit cei mai puţini bani la această rectificare bugetară, 24.000 lei. Aşa cum era de aşteptat, primarul comunei este nemulţumit, fiind de părere că aleşii judeţeni ar trebui să renunţe la criteriul actual de alocare, pentru a susţine primăriile care au nevoie de ajutor bănesc la proiectele europene.

„Eu am făcut o adresă la CJ şi am vorbit şi cu domnul preşedinte Victorel Lupu, pe care l-am rugat să facă o derogare, astfel încât banii veniţi de la Guvern să ajungă la primăriile care au în implementare cele mai multe proiecte europene, dar mi s-a spus că nu se poate”, a declarat Ticu Simion, primarul din Ciohorăni.

 Potrivit acestuia, primăria urmează să desfăşoare, din 2016, un program integrat în valoare de 5,6 milioane de lei, prin care se vor edifica o grădiniţă, un drum comunal, un centru de bătrâni, urmând să se achiziţioneze totodată şi o maşină de pompieri şi echipament pentru căminul cultural. Partea proastă este că Primăria nu are suficienţi bani să asigure cofinanţarea.

 „Nu ştiu de unde voi putea scoate 56.000 de lei astfel încât să nu pierd finanţarea, însă nu mi se pare normal modul în care CJ refuză să-i sprijine pe primarii care implementează proiecte pe fonduri europene. Nu cred că s-ar fi opus vreun consilier judeţean dacă aceşti bani ajungeau la primăriile care au proiecte europene în desfăşurare, dar nu îşi permit să achite partea lor de cofinanţare, având bugetele locale foarte mici”, a conchis primarul Ticu Simion.


Primii paşi pe masterplan


Ultima rectificare bugetară a adus şi la Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) Iaşi suma de 12,8 milioane lei, bani pe care reprezentanţii Executivului vor să-i aloce în întregime realizării unei subaxe din Masterplanul drumurilor judeţene.

 „Ne-am propus ca toţi banii aceştia să fie alocaţi pentru o singură lucrare, urmând ca împreună cu ceilalţi consilieri judeţeni să stabilim care va fi subaxa pe care o vom ataca pentru început”, a completat Cristian Stanciu. Ideea este îmbrăţişată şi de directorul DJADP, care susţine că ar fi momentul ca în această iarnă să se demareze procedurile tehnice.

 „Având în vedere că nu se poate ieşi efectiv la lucru, în perioada sezonului rece este de preferat să se înceapă procedurile de achiziţii, pentru că acestea durează mult. Realizarea proiectului tehnic durează, dat fiind că valoare lucrărilor este mare, anunţul va sta pe SEAP 45 de zile, fără a mai vorbi despre posibilele contestaţii…”, explică directorul DJADP Daniel Minciună, estimând că lucrările ar putea începe în patru-cinci luni. Pentru efectuarea lucrărilor din Masterplanul drumurilor judeţene, CJ Iaşi intenţionează contractarea unui credit BERD, în valoare de aproximativ 25 de milioane de euro. 

 sursa www.ziarulevenimentul.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

 

 

Related posts

Taxele și impozitele pot fi achitate la Târgu Frumos. Facilități pentru persoanele fizice și juridice

Marius Parteni

Comisia de repartizare a locuințelor sociale se întâlnește săptămâna viitoare

Diana Marcu

Primarul Dumitru Pantazi vrea să standardizeze actul administrativ: Primăria ar putea fi certificată ISO 9001

Răzvan Grecu
Încarcă...