RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Ce se va întâmpla cu noul coronavirus atunci când vor crește temperaturile

La începutul crizei medicale actuale și după ce Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemia de coronovirus s-a spus, de foarte multe ori, că temperaturile ridicate pot avea o influență nefastă asupra noului coronavirus, ceea ce va oferi specialiștilor timpul necesar pentru a încerca să descifreze misterul legat de structura COVID-19.

Numai că ultimele informații nu sunt de natură a transforma atmosfera critică într-una ceva mai optimistă. Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a transmis un comunicat care precizează că nu există ”dovezi” care să susțină ideea că temperaturile ridicate vor reduce numărul de infecții, așa cum se întâmplă în cazul altor coronavirusuri.

”Nu există până acum dovezi că SARS-CoV-2 va prezenta o sezonalitate marcată de iarnă, ca alte coronavirusuri”, arată un raport al ECDC, potrivit agerpres.ro.

Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor transmite că – în China, spre exemplu – până la 10% din cazurile de infectare au fost în rândul medicilor şi asistenţilor – mult peste media de 4% raportată de studiile anterioare. În Italia şi Spania, ţările europene cel mai afectate de COVID-19, rata este de 9%, respectiv 13%.

  

Temperatura preferată de COVID-19

La un moment dat, 0 echipa de cercetători lansase ipoteza conform căreia noul coronavirus și-ar putea încetini răspândirea la temperaturi mai ridicate. Astfel, studiul respectiv susține că temperatura “preferată” a noului coronavirus ar fi între 5 și 11 grade Celsius, iar umiditatea între 47 și 79 %, potrivit protv.ro. Deocamdată, totul se reduce la presupuneri și concluzii care sunt trase în urma unor astfel de studii, iar noul coronavirus rămâne nu numai un dușman letal, ci și unul… misterios din punct de vedere medical.

BZI

Related posts

Premierul Cehiei a vizitat Kievul luni, la scurt timp după atacurile cu rachete rusești

Redacția

21 de deputați cu proprietăţi în Capitală rămân fără bani din decontarea chiriei. Parlamentarii modifică statutul

Redacția

Grindeanu vorbește despre „voci antiamericane” în Guvern: „I-ați văzut cu toții. Și sunt în formă continuată unii”. Ce spune în legătură cu retragerea trupelor americane

Redacția
Încarcă...