Pentru mulți români, corectitudinea politică e o ideologie învăluită în ceață. Oamenii nu prea înțeleg ce e cu ea și, cu atât mai puțin, dacă trebuie salutată ori ba. Sintagma circulă, dar smogul de neînțelegeri, aproximații, jumătăți de adevăr, insinuări, piste false o însoțește pretutindeni. În paginile ce urmează mi-am propus să risipesc, atât cât mă pricep, o parte din ceață și să explic de ce fenomenul nu e chiar atât de inocent cum pare. Semnalmentele mele intelectuale? Urmăresc cu atenție dezbaterea de idei din Statele Unite (epicentrul controverselor legate de corectitudinea politică) și, pe un plan mai general, mă simt atașat de valori umaniste clasice precum individul, libertatea, rațiunea, toleranța (valori dinspre care minusurile corectitudinii politice se văd ușor).
Alex PăunFoto: Arhiva personala
Inițial, recunosc, planul era să mă adresez, printr-un ziar de mare circulație, publicului larg. Adică acelui public care, hărțuit de griji, nu are timp să analizeze pe cont propriu toate năzăririle filozofice ale epocii. De aici efortul pedagogic din text: am ales o structură cât mai simplă (întrebări și răspunsuri), am făcut risipă de exemple, am optat pentru un limbaj clar (deși necolocvial). Din nefericire, eseul rezultat este atât de lung,
