NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Ce amenzi riscă ieşenii care nu poartă măşti în spaţiile închise? Sancţiunile sunt extrem de drastice

Decizia autorităţilor ieşene de a impune obligativitatea purtării unor echipamente de protecţie pentru gura şi nas în spaţiile publice închise a intrat în vigoare de astăzi, 6 aprilie. Măsură a fost luată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) şi se aplică atâta în transportul public local, cât şi în spaţiile comerciale, spitale, farmacii, instituţii, etc.

Autorităţile judeţene au arătat că în primele două-trei zile ieşenii care nu respecta această regulă vor fi doar avertizaţi, însă ulterior se va trece la amenzi. Acestea pot ajunge şi până la 20.000 lei pentru persoanele fizice, conform prevederilor din OUG 1/1999.

Ieşenii sunt sfătuiţi să poarte un echipament de protecţie pentru gura şi nas, asta chiar dacă măştile medicinale sunt foarte greu de găsit în această perioadă de pandemie.

Fiind o decizie în premieră, noi recomandăm forţelor de ordine ca într-o primă etapă, o perioadă de doua- trei zile, să se aplice că sancţiuni avertismentul. O decizie a CJSU se subroga dispoziţiilor din OUG 1/1999 care stabileşte situaţiile de urgenţă. Organele de ordine pot aplica amenzile prevăzute în Ordonanţa 1/1999. Pentru persoanele fizice poate ajunge de la 2.000 lei la 20.000 lei. Asta din momentul în care vom considera că nu mai există nicio îndoială că toată lumea ştie că are această obligaţie, din acel moment organele de ordine vor aplica şi amenzi. De asemenea, operatorii economici au obligaţia de a pune la intrare în spaţiile închise covoare îmbibate cu material dezinfectant. Au şi ei în OUG 1/1999 niște amenzi care pot merge până la 70.000 lei pentru persoane juridice. Dacă operatorul economic considera că o persoană fără echipament de protecţie poate pune în pericol sănătatea lui şi a celor din jur poate să nu permită accesul acesteia în interior”, au afimat reprezentanţii Prefecturii Iaşi.

BZI

loading...
Advertisements

Related posts

VIDEO: Zeci de persoane stau la coadă la Aeroportul Iaşi. Oamenii fac rând să plece pentru a lucra în agricultură în Olanda

Redacția

Un oraş de 12.000 de ani va fi scufundat de guvernul turc. Controversele distrugerii unei importante moşteniri

Redacția

Muncitorii prinși sub tone de moloz, la Uricani, găsiţi morţi la câţiva metri unul de celălalt

Redacția
Încarcă...