News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Cultură

Care lucru este mai important pentru mântuirea sufletului?

Nu ne-a vestit, oare, Mântuitorul prin apostolii Săi: dacă Mă iubiți, păziți poruncile Mele? Nu a zis: păziți o poruncă, ci: păziți poruncile, adică pe toate. Iar poruncile lui Hristos privesc ostenelile noastre pentru propriul suflet. Nu o singură osteneală, ci multe osteneli.

Iar eu o să te întreb ceva, dragul meu tovarăș de drum, și răspunsul pe care mi-l dai mie ți l-ai dat în același timp și ție. Ce este, așadar, mai important pentru nou născut? Hrana, sau încălzirea, sau baia, sau ocrotirea? Poți spune că una dintre ele este mai importantă decât alta, dar trebuie să recunoști că toate patru sunt foarte importante pentru dezvoltarea corectă a copilului.

Sufletul unui om care s-a deșteptat și s-a pocăit e ca un nou-născut. Adu-ți aminte cum i-a vorbit Hristos lui Nicodim despre nașterea din nou a omului. Sufletul nou-născut are nevoie și să fie hrănit cu învățătura lui Hristos, și să se curățească prin post și rugăciune, și să se încălzească prin dragostea față de Ziditorul său, și să se păzească cu luare-aminte prin controlul gândurilor și al dorințelor de toate săgețile și pieirile.

Nu ne-a vestit, oare, Mântuitorul prin apostolii Săi: dacă Mă iubiți, păziți poruncile Mele? Nu a zis: păziți o poruncă, ci: păziți poruncile, adică pe toate. Iar poruncile lui Hristos privesc ostenelile noastre pentru propriul suflet. Nu o singură osteneală, ci multe osteneli. Tu ești pomicultor cunoscut. Câte osteneli nu îți dai pentru un singur pom? Și pe niciunul nu îl lăsăm. Și atunci, cum să lăsăm noi fie și o singură osteneală pentru sufletul nostru, singura noastră avere pe care mormântul nesătul nu o înghite? Iată, tu ai găsit de cuviință că pentru sufletul tău era de trebuință și un pelerinaj la Ierusalim. Aceasta nu este o poruncă răspicată a lui Dumnezeu, și totuși tu, din dragoste față de Domnul tău și pentru sufletul tău, ai luat asupră-ți și osteneala aceasta. Și atunci, cum să trecem peste o poruncă răspicată a Mântuitorului nostru ca peste un lucru de mică însemnătate?

  

Pace ție și bucurie de la Domnul!

Doxologia

Related posts

În Israel a fost descoperit un fort de pe vremea Regelui David

Redacția

“Veșnicia timpului și izvoarele duhovnicești. Dialoguri cu Părinții noștri îmbunătățiți” – un set de carte, în trei volume, ce conține cuvinte de folos sufletesc, către cei ce doresc să se mântuiască!

Marius Parteni

Boala iubirii de câștig duce la pieirea sufletului

Redacția
Încarcă...