News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Cadariu, privind brandul de ţară: Frunza lui Udrea e valabilă, dar nefolosită  / Ar fi o nebunie să o luăm de la zero / Din păcate, conotaţia negativă a unui ministru care a fost implicat a omorât acel ceva

Brand-ul de ţară şi sigla realizate în mandatul fostului ministru al Turismului Elena Udrea sunt valabile, însă nu sunt folosite şi ar fi „o nebunie” să se ia de la zero realizarea altuia, a declarat vineri, la Braşov, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

„Dacă, de-a lungul timpului, ministerul – că a fost de sine stătător, că a fost agenţie, că a fost amestecat cu alte ministere – şi-ar fi făcut treaba, am fi avut deja un brand de ţară, o promovare unitară a destinaţiei România, din care să decurgă promovarea destinaţiilor regionale, locale. (…) Cu referire strict la acel brand şi acea siglă – frunza şi Grădina Carpaţilor – eu sunt pe conceptul că nu trebuie, când vii undeva – în cazul acesta să conduci un domeniu ca turismul – să tai totul şi să o iei de la zero.

Ar fi o nebunie curată să nu iei ceva la ce s-a muncit, s-au consumat bani, au fost implicaţi specialişti. Din păcate, conotaţia negativă a unui ministru care a fost implicat a omorât acel ceva. Din ce ştiu, brandul şi sigla sunt valabile, însă nu sunt folosite”, a afirmat Cadariu într-o întâlnire consultativă cu reprezentanţii autorităţilor locale şi ai mediului de afaceri din Braşov.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

Redacția

Practica din timpul studentiei ar putea fi recunoscuta ca experienta profesionala

Redacția

Anchetă a Administrației Federale a Aviației după ce un avion al companiei Southwest Airlines a plonjat la „mai puțin de 120 de metri” de Oceanul Pacific

Redacția
Încarcă...