
Bugetul de venituri și cheltuieli al municipiului Pașcani, împreună cu lista de investiții, a fost adoptat astăzi de plenul Consiliului Local. Bugetul a fost construit la nivelul încasărilor din anul 2025, iar toate instituțiile publice aflate în subordinea Consiliului Local și-au întocmit proiectele financiare în funcție de alocările de anul trecut. Cofinanțările pentru proiectele cu finanțare europeană, creșterea cheltuielilor cu salariile, utilitățile, apa meteorică, energia electrică, iluminatul public și serviciile de salubrizare sunt principalele motive pentru care administrația locală estimează un an dificil din punct de vedere financiar.
La finalul prezentării bugetului, primarul Marius Pintilie a declarat: „Va fi un an foarte greu, avem multe cofinanțări. Vedeți și dumneavoastră prețurile la utilități, toate au explodat. La nivelul administrației locale vom face tot posibilul să economisim banii, să nu facem cheltuieli inoportune și să asigurăm funcționarea instituțiilor și dezvoltarea municipiului.”
Bugetul de venituri și cheltuieli, precum și lista de investiții, au fost adoptate cu 18 voturi pentru și două abțineri. Abținerile au aparținut consilierilor Dumitru Pantazi și Sorin Olariu. Bugetul total al municipiului Pașcani este de 124 de milioane de lei. La finalul lunii mai va avea loc o nouă ședință a Consiliului Local, în cadrul căreia va fi discutată o rectificare bugetară. Potrivit directorului economic Angelica Labonțu, în conturile Primăriei se află peste două milioane de lei, sumă care urmează să fie repartizată pe diferite capitole de investiții.


