RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Bolile transmisibile vor trebui obligatoriu raportate oficial

Ministerul Sănătăţii (MS) pregăteşte un proiect de Hotărâre de Guvern referitor la modul de colectare şi raportare a datelor pentru supravegherea bolilor transmisibile.

 În acest moment, proiectul este în transparenţă decizională. Conform acestuia, furnizorii de servicii medicale, atât din sistemul public cât şi din cel privat, vor avea obligaţia să raporteze bolile transmisibile, existând în acest sens o fişă unică de raportare. Aceasta se trimite către Direcţia de Sănătate Publică în termen de maximum 5 zile de la data confirmării cazului, prin fax, email, curier rapid sau poştă. „Registrul Unic de Boli Transmisibile (RUBT), reprezintă aplicaţia electronică folosită pentru raportarea bolilor transmisibile prevăzute în fişa unică de raportare a cazului de boală transmisibilă. RUBT se află în proprietatea şi administrarea Institutului Naţional de Sănătate Publică, prin Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, coordonatorul tehnic naţional al Programului naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare”, se precizează în proiect.

Personalul care va avea acces la datele de identitate din fişa unică de raportare a cazului de boală transmisibilă sau în platformele dedicate este obligat să respecte confidenţialitatea acestora şi să aplice măsurile de protecţie a acestora, în conformitate cu prevederile legale.

ziaruldeiasi.ro

  

Related posts

Organigramă nouă la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani! 273 de locuri vacante!

Răzvan Grecu

Cuptorul cu microunde – dăunator sau nu?

Redacția

Merele ar putea fi vândute cu un anunţ îngrijorător: “Nu consumaţi coaja lor!”

Redacția
Încarcă...