Calcul taxe. Foto: Fizkes | Dreamstime.com
Pentru a înțelege de ce unele firme respectă regulile și altele nu, trebuie să privim comportamentul lor atât într-un „joc unic”, cât și într-un cadru în care interacțiunile se repetă în timp. Cooperarea fiscală nu apare automat: ea apare doar atunci când actorii economici ajung să creadă că este, pe termen lung, în interesul lor să joace corect.
Economia experimentală și „jocul bunului public”
Imaginați-vă un grup mic de firme, aflate într-o piață relativ comparabilă. Fiecare firmă pornește cu o sumă identică de bani – să spunem profituri brute de 5 lei. Fiecare firmă poate alege între două opțiuni
- fie păstrează toți banii (face evaziune, optimizare agresivă, nefiscalizare),
- fie contribuie parțial sau total la un fond comun (taxe, impozite, contribuții).
Banii adunați în acest „fond public” sunt apoi multiplicați de stat prin investiții în infrastructură, educație, sănătate, piețe funcționale – adică printr-un factor k mai mare decât 1. La final, beneficiile sunt redistribuite tuturor firmelor, indiferent dacă au contribuit sau nu.
Aici apare tensiunea centrală:
- pentru economie, fiecare firmă care plătește taxe crește bunăstarea totală,
» Citește continuarea pe pagina autorului