RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Bătăile persoanelor neasigurate încarcă facturile spitalelor ieșene. Banii sunt greu de recuperat

Cel puțin doi pacienți ajung zilnic în Unitatea de Primiri Urgențe ca victime ale agresiunilor sau altor acte de violență. În medie, aproximativ jumătate dintre acești pacienți sunt asigurați, iar cealaltă jumătate nu.

Prof. Dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD explică faptul că sumele necesare pentru îngrijirea medicală variază în funcție de gravitatea cazului. Există pacienți cu leziuni minore, precum contuzii sau plăgi superficiale, ale căror tratamente implică cheltuieli de ordinul sutelor de lei. Pe de altă parte, pacienții care necesită intervenții chirurgicale, suturi, imobilizări pentru fracturi sau investigații complexe, cum ar fi tomografii și radiografii multiple, ajung la costuri de mii de lei.

Care sunt investigațiile medicale ce pot fi decontate

Medicul explică faptul că Spitalul Clinic Județean „Sf. Spiridon” se constituie ca parte civilă, prezentând un decont al cheltuielilor medicale. Acestea includ investigații precum analize de sânge, radiografii, ecografii și tomografii computerizate, precum și tratamentele efectuate în urgență. Dacă pacientul necesită internare, spitalul acoperă și costurile pentru îngrijirea acestuia în secțiile de ortopedie, chirurgie sau terapie intensivă, în funcție de gravitatea cazului.

„Pacienții care ajung la spital după ce au căzut în stradă din cauza consumului de alcool nu sunt în evidența poliției, nefiind implicați într-o faptă penală. Aceștia sunt tratați ca orice alt pacient în unitatea de primiri urgențe și, dacă necesită internare, sunt spitalizați”, a declarat medicul.

  

Statul acoperă doar trei zile de tratament în cazul pacienților neasigurați

Prof.dr. Cimpoeșu precizează faptul că, pentru pacienții neasigurați, statul acoperă costurile spitalizării doar pentru primele trei zile, conform reglementărilor privind asistența medicală de urgență. De asemenea, tratamentul și evaluarea efectuate în Unitatea de Primiri Urgențe sunt finanțate din bugetul Ministerului Sănătății. Dacă starea pacientului necesită spitalizare prelungită, după cele trei zile, acesta va primi, prin Casa de Asigurări, o decizie de plată pentru costurile suplimentare. Alternativ, dacă un membru de familie intervine, pacientul poate fi înscris în sistemul de asigurări de sănătate prin achitarea unei sume aferente. În cazul pacienților asigurați, toate costurile de internare sunt suportate integral de Casa de Asigurări de Sănătate.

sursa ziaruldeiasi.ro

Related posts

Ioana Mihăilă, propusă oficial de USR PLUS pentru Ministerul Sănătății: Depolitizarea sistemului de sănătate va fi un punct esențial al mandatului meu

Redacția

Trei idei de salate rapide şi săţioase, de vară

Iulia Huțanu

Când ar putea începe vaccinarea anti-Covid a copiilor peste 12 ani în România și cum se va derula. Precizările lui Valeriu Gheorghiță

Redacția
Încarcă...