
Un tânăr de 25 de ani, din comuna Tătăruși, județul Iași, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat. Incidentul a avut loc vineri, 14 februarie, în timpul unei acțiuni de control desfășurate de polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Iași, autoturismul condus de tânăr a fost prit în trafic pe raza comunei Tătăruși. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul nu avea dreptul legal de a conduce vehicule pe drumurile publice, întrucât permisul său era suspendat.
În consecință, pe numee acestuia a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă infracțiunea.
„La data de 14 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au oprit pentru control, în comuna Tătăruși, un autoturism condus de un tânăr, de 25 de ani, din comuna Tătăruși.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că tânărul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.”, a transmis IPJ Iași.
Poliția atrage atenția asupra riscurilor majore la care se expun cei care conduc fără a deține un permis valabil, subliniind că astfel de fapte pot avea consecințe grave atât pentru conducătorii auto, cât și ceilalți participanți la trafic.


