RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Banii pășcănenilor, sub lupă: Vlad Macovei solicită recuperarea redevențelor neplătite de ARSACIS și APAVITAL 

Liderul grupului social-democrat din Consiliul Local Pașcani, Vlad Macovei, a depus o solicitare oficială către Primăria Municipiului, cerând clarificări urgente privind sumele neîncasate la bugetul local în perioada 2014–2020. 

Consilierul local Vlad Macovei (PSD) trage un semnal de alarmă cu privire la gestionarea banului public, vizând direct relația dintre municipalitate și operatorii de apă și canalizare. Potrivit acestuia, bugetul local ar fi fost prejudiciat prin neplata redevențelor datorate comunității pe parcursul a șase ani. 

Pentru a stopa pierderile financiare, spune Vlad Macovei într-o postare pe Facebook, a înaintat primarului o listă de măsuri concrete, cum ar fi: prezentarea situației exacte a sumelor restante pentru perioada menționată,demararea imediată a procedurilor de somare pentru asociația ARSACIS și operatorul APAVITAL S.A. și recuperarea banilor nu doar la valoarea nominală, ci actualizați cu dobânzi și indicele de inflație, pentru a acoperi devalorizarea acestora în timp. 

Liderul de grup PSD a subliniat discrepanța dintre obligațiile cetățenilor și cele ale marilor operatori, punctând faptul că regulile ar trebui să fie aceleași pentru toți. 

  

„Noi suntem obligați prin contract să ne achităm facturile. Atunci de ce nu își achită și ei obligațiile? Nu putem accepta ca bugetul local să fie prejudiciat. Neplata redevenței înseamnă bani pierduți pentru Municipiul Pașcani”, a declarat Vlad Macovei. 

De partea cealaltă, viceprimarul Municipiului Pașcani, Claudiu Bodoașcă, a încadrat demersul lui Macovei ca fiind unul populist. 

„Un demers populist si fără substanță!După ce UAT Municipiul Pașcani a primit Hotărârea definitivă a instanței, prin care s-a stabilit ca redevența să fie “cel puțin la nivelul ratei împrumutului BEI”, dar prin care s-a stabilit deasemenea că se aplică doar pentru viitor nu și  pentru trecut, UAT Municipul Pașcani a făcut plângere penală la DNA pentru abuz în serviciu cu un prejudiciu de aproximativ 6 milioane lei” a declarat pentru jurnaliști, Claudiu Bodoașcă.  

Consilierul Macovei a asigurat cetățenii că va monitoriza îndeaproape acest proces și va informa constant publicul cu privire la măsurile luate de administrația locală pentru recuperarea acestor creanțe. 

Related posts

A fost lansată licitația pentru reabilitarea Liceului Economic „Nicolae Iorga”

Răzvan Grecu

O nouă biserică în cartierul Lunca! PS Nichifor Botoșăneanul va sfinți locul unde va fi ridicată

Marius Parteni

Zilele Municipiului nu vor mai avea loc în anul 2020!

Marius Parteni
Încarcă...