News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sport

Bâlbă a solicitat intrarea în faliment a Clubului Poli Iași. Decizia a fost amânată

Dosarul în care se judecă insolvența clubului de fotbal Politehnica a fost amânat iarăși.

 

Tribunalul Sindic Iași au dispus amânarea cauzei până pe 21 februarie 2014. Amintim că, în acest dosar, fostul jucător al echipei de pe dealul Copoului Ionuț Bâlbă a solicitat intrarea clubului în insolvență, pentru că nu i-a achitat niște datorii. El a cerut achitarea datoriilor pe care clubul le are faţă de el, plus penalităţi şi daune.

  

Astfel, suma cerută de jucător este de 228.420 de lei şi reprezintă restanţele contractuale pe care le are clubul faţă de el. La această sumă se adaugă penalităţile şi daunele cauzate de faptul că, atunci, jucătorul nu s-a putut transfera atunci la o altă echipă, fiindu-i blocate drepturile federative.

Ionuț Bâlbă a precizat că a încercat în urmă cu trei ani o împăcare amiabilă cu oficialii grupării ieşene, însă acest lucru nu a fost posibil. Din cauza problemelor financiare, clubul Poli Iaşi nu a mai fost înscris de FRF în ediţia 2010 / 2011 a Ligii a II-a, ulterior apărând o altă echipă, respectiv CSMS Iași.

sursa oradeiasi.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Competiție de streetball în Parcul Peștișorul

Oana

Corespondență Digi24 din Serbia: Novak Djokovic a ajuns la Belgrad, primele imagini cu sportivul pe aeroport

Redacția

VIDEO. Accident teribil la Raliul Câmpulung Muscel

Redacția
Încarcă...