Absolvenții de liceu au aflat astăzi, 7 iulie, primele rezultate de la examenele Bacalaureatului. Potrivit calendarului modificat de ministrul Educației, în aceeași zi, până la ora 20:00, candidații nemulțumiți de notele primite pot să depună contestații.
Listele finale cu note vor fi făcute publice vineri, 10 iulie. Din Pașcani, anul acest, s-au înscris 665 de absolvenți, promoția 2015. Au fost trei centre de examinare, la Colegiul CF “Unirea”, Liceul Teoretic “Miron Costin” și Colegiul “Mihail Sadoveanu”, din municipiu.
Reamintim că data la care sunt afișate primele rezultate a fost amânată cu o zi, după ce Ministerul Educației a decis ca lucrările de la Bacalaureat să fie corectate în alte județe decât cele în care elevii au susținut examenele.
Pentru a fi declaraţi promovaţi, absolvenţii de clasa a XII-a trebuie să obţină minimum nota 5 la fiecare dintre disciplinele de concurs, iar media generală de la bacalaureat 2015 trebuie să fie minimum 6. Județele în care s-a realizat corectarea tezelor, au fost stabilite de Comisia Națională de Bacalaureat.
Ministerul Educației a stabilit ca “toate borderourile, însoțite de listele cu numerele lucrărilor și cu distribuția acestora pe evaluatori, se arhivează de către vicepreședintele comisiei și vor fi puse la dispoziția Comisiei Naționale de Bacalaureat pentru sondaje și analize post-examen”.
Elevii pot susține examenele de Bacalaureat, fără taxă, de cel mult două ori. Anul acesta, nivelul taxei pentru absolvenții care au picat deja de două ori Bacalaureatul și s-au prezentat pentru a treia oară – este de 240 de lei.
Rezultatele la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu”
Rezultatele la Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc”
Rezultatele la Liceul Teoretic „Miron Costin”
Rezultatele la Colegiul Tehnic „CF Unirea”
Rezultatele la Școala Postliceală Sanitară Centrul de Studii „Ștefan cel Mare si Sfânt”
Rezultatele la Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga”
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


