RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Au început lucrările de modernizare a iluminatului public pe străzile Grădiniței și Moldovei!

Lucrările de modernizare a iluminatului public pe tronsonul de străzi format din strada Grădiniței de la pod până la intersecția cu strada Moldovei și strada Moldovei până la ieșirea din Pașcani au debutat ieri cu pichetarea zonelor în care se vor schimba cablurile electrice și se vor înlocui stâlpii.

Această operațiune a fost făcută în prezența proiectantului Urbio SRL, a executantului Amper SRL și a unui reprezentant al Primăriei.

Aceste lucrări fac parte dintr-un amplu proiect de modernizare și extindere a iluminatului public, inițiat și aprobat în mandatul fostului primar Dumitru Pantazi.

Municipalitatea va plăti în jur de 5,6 milioane lei pentru un iluminat modern, pe mai multe străzi. Suma este aproape la jumătate față de valorile rezultate din studiul de fezabilitate realizat acum doi ani de zile, de societatea Electro Magnetica, cea care a pierdut licitația. Din studiul de fezabilitate realizat la acea vreme, se estima că lucrările vor costa peste 11 milioane de lei.

  

 „Astăzi primarul Marius Pintilie a semnat Ordinul de începere a lucrărilor și Procesul verbal prin care s-a predat amplasamentul către firma care va executa lucrările de modernizare a iluminatului public pe 16 străzi din Municipiul Pașcani cu o lungime totală de 20.724,3 ml. Valoarea totală a lucrărilor este de 5.574.994,11 LEI (TVA inclus), perioada de execuție fiind de 6 luni de zile”, declara în 8 septembrie, Alexandru Dandu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Pașcani.

Străzile unde iluminatul va fi modernizat sunt: Gării, Grădiniței, Moldovei, Ceferiștilor, Stadionului, Sportului, Mihail Kogălniceanu, Eugen Stamate, Vatra, Ștefan Cel Mare, Dragoș Vodă, Zimbrului, Republicii, 1 Decembrie 1918 și Abator.

Administrația locală mai are semnat un contract pe partea de mentenanță și întreținere a rețelei de iluminat public încheiat cu Amper Group SRL Cluj.

Related posts

Pașcaniul se împrumută de la Trezoreria statului pentru a asigura plata lucrărilor de montare a centralelor în școli și grădinițe

Marius Parteni

Barometru INSCOP: Românii au mai multă încredere în Presă decât în Poliţie

Redacția

S-au constituit și celelalte Comisii de specialitate ale Consiliului Local

Răzvan Grecu
Încarcă...