Până în prezent au fost înscrişi pe listele unităţilor de preşcolari 3.500 de copii. Inspectoratul Şcolar estimează că numărul acestora va urca la 5.000 până la finalul acestui proces.

Până pe 29 iulie, toţi copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani trebuie să se regăsească în grădiniţele din judeţ. Perioada de înscrieri la grupa mică a început deja, iar la unele grădiniţe locurile s-au ocupat din primele zile.
„Sunt înscrişi până în prezent un număr de aproximativ 3.500 de copii la grupa mică, activitatea oricum continuă. Estimăm ca sunt în jur de 5.000 de copii care se vor înscrie până la final. Sunt locuri pentru toţi, şi la grădiniţele cu program prelungit, unde locurile sunt mai limitate. Încercăm, împreună cu directorii, ca acolo unde se mai găsesc spaţii pentru grupe să le valorificăm şi să oferim mai multe şanse copiilor. Există şi o strategie la nivel de minister, vor fi nişte proiecte care vor merge în această direcţie, însă la momentul acesta, trebuie să ne descurcăm cu spaţiile pe care le avem“, a declarat Camelia Gavrilă, inspector şcolar general al ISJ.
Înscrierea se va face în două etape, prima fiind cuprinsă între 23 mai – 17 iunie, iar a doua, între27 iunie – 29 iulie.
Cum se face ierarhizarea
Copiii vor avea prioritate în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani). În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare, stabilite de Ministerul Educaţiei, şicriterii de departajare specifice, elaborate de fiecare grădiniţă.
Cererile respinse fie ca urmare a opţiunilor insuficiente din fişa de înscriere, fie din cauza absenţei locurilor la unitatea de învăţământ dorită, vor putea fi redepuse şi aprobate în etapele imediat următoare sau în etapa de ajustări, programată în perioada 1 – 31 august.
„Până în prezent avem înscrişi 87 de copii pe 85 de locuri, şi încă nu s-au terminat înscrierile. Anul acesta ni s-a aprobat o grupă nouă cu program prelungit, astfel că avem mai multe locuri. În anii trecuţi am avut mai puţine, cam 50. În general, după experienţa anilor anteriori, este vorba de un număr de 15, 20 de cereri care sunt respinse după perioada de înscrieri. Avem părinţi care au venit şi s-au informat, şi care au spus că vor veni cu dosarul zilele acestea şi îşi vor înscrie copiii“, a declarat Iuliana Prodan, directorul Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 13 din Tătăraşi.
Grupa baby
Cele mai căutate grădiniţe de stat din municipiu, an de an, sunt grădiniţele cu program prelungit 1, 3, 4, 15, 18, „Sfânta Parascheva“, „Sfântul Sava“, 28 şi Grădiniţa cu Program Special Bucium. Şi la privat părinţii s-au grăbit să-şi înscrie copiii, aici înscrierile făcându-se pe toată perioada anului şcolar. Cele mai căutate sunt grădiniţele Kitty, Ioana, Lorelay, Iris, Căsuţa Zânelor, FEG şi EuroEd.
„La grupa mare şi mijlocie nu avem locuri, doar la grupa mică, un număr de 5-7 locuri. Înscrierile la noi se fac continuu; din timpul anului, părinţii au venit şi şi-au înscris copiii, grupele s-au completat deja de mult. Şi vara avem program la grădiniţă, dar şi un Club de vară unde copiii se pot înscrie şi la care programul va fi până la ora 18. În timpul anului, programul este şi până la ora 20. Mai avem o grupă baby, unde primim copii care încă mai poartă pampers, şi unde avem în jur de 10-12 locuri“, a declarat Anca Colibaba, directorul fundaţiei EuroEd.
În premieră, comparativ cu anii anteriori, monitorizarea fluxului de reînscrieri şi înscrieri se va realiza informatizat, prin intermediul Sistemului Informatic Integrat al Învăţământului din România, dezvoltat de Ministerul Educaţiei. Pe toată durata acestui proces, inspectoratele şcolare judeţene asistă unităţile de învăţământ în activitatea de înscriere şi confirmă finalizarea colectării cererilor aferente etapelor de înscriere.
Sursa: ziaruldeiasi.ro
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


