RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Cadru didactic de la Liceul ”Miron Costin” confirmat cu coronavirus. O clasă va învăța exclusiv online

O clasă de la Liceul Teoretic ”Miron Costin” din Pașcani, a trecut în scenariul roșu de funcționare, cursurile se vor ține exclusiv online, după ce un cadru didactic a fost confirmat cu coronavirus.

Conform Direcției de Sănătate Publică Iași, unitatea de învățământ a cerut suspendarea cursurilor școlare în modalitatea ”față în față”, la clasa a IV-a B.

Timp de 14 zile, doar elevii de la această clasă, din cadrul Liceului Teoretic ”Miron Costin”, vor învăța exclusiv online.

Reamintim că în municipiul Pașcani, în ultima perioadă, în actualul context epidemiologic, mai multe unități de învățământ unde au fost confirmate cazuri de coronavirus, cursurile au fost suspendate ”față în față”, la anumite clase, sau definitiv, și s-a trecut în scenariul roșu.

  

Este vorba de Școala Specială, Colegiul Național ”Mihail Sadoveanu”, Liceul Tehnologic ”Mihai Busuioc” și Școala Gimnazială ”Iordache Cantacuzino” .

Judeţul Iaşi este pe locul IV în ţară după numărul noilor cazuri de coronavirus înregistrat în ultima zi. Conform ultimei raportări oficiale, în judeţ sunt 231 de cazuri de infecţii cu SARS COV-2. La nivel național, conform Grupului de Comunicare Strategică au fost înregistrate 4.848 de cazuri noi de coronavirus.

Related posts

Economii de sute de lei pentru studenţii ieşeni: nu mai e nevoie de acte legalizate

Redacția

E oficial: Pașcaniul a deschis astăzi porțile Casei Corpului Didactic și a Centrului de Excelență

Răzvan Grecu

Concurs de literatură la Protopopiatul Pașcani. Liceul ”Miron Costin” s-a clasat pe locul I

Oana Cordoneanu
Încarcă...