Ochii tăi îți pot transmite semnale subtile atunci când se confruntă cu iritații sau disconfort din cauza frigului și a aerului uscat. Învață să le recunoști și acționează prompt pentru a-ți proteja sănătatea oculară. Cu cât acționezi mai devreme, cu atât riscul de complicații scade. Tratamentele improvizate, cum ar fi compresele cu ceai, pot agrava situația, așa că este important să urmezi recomandări medicale sigure și corecte.
Ne aflăm în plin sezon rece, o perioadă în care frigul intens, vântul aspru și aerul uscat din încăperile încălzite pot pune la încercare sănătatea ochilor. Condițiile specifice sezonului rece intensifică senzația de uscăciune oculară, iritație și lăcrimare excesivă, iar în unele cazuri, pot duce și la afecțiuni mai serioase, cum ar fi leziunile corneene, sindromul de ochi uscat, conjunctivitele bacteriene sau virale și inflamațiile pleoapelor.
Mai mult, persoanele care poartă lentile de contact au toleranță și mai scăzută la schimbările de temperatură în această perioadă, însă adoptarea unor obiceiuri de îngrijire preventivă și o bună informare asupra riscurilor le pot îmbunătăți semnificativ sănătatea oculară.
Primele semne ale problemelor la nivelul ochilor includ roșeața, usturimea, secrețiile anormale sau senzația de corp străin. Dr. Irina Bârcă,
» Citește continuarea pe pagina autorului


