Concursul on-line organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est intitulat „Campionii Regio în Nord Est” a avut câștigător la categoria „Cel mai mândru oraș prin Regio transformat” municipiul Pașcani. Ieri a avut loc și premierea la care a fost prezent primarul Dumitru Pantazi și două funcționare din cadrul Compartimentului de Proiecte Europene.
Primarul Dumitru Pantazi a primit o plachetă într-un cadru festiv, în semn de atestare a performanțelor administrației locale. Deși un astfel de succes ar fi trebuit anunțat printr-o conferință de presă, edilul șef a chemat în biroul său doar presa favorită pentru a le prezenta prețiosul trofeu.
O mică anchetă jurnalistică a scos la iveală, însă, că premiul a fost dobândit, nu pe baza rezultatelor din teren, ci prin clickurile funcționarilor publici din Primărie. Aceștia din urmă au primit ca sarcină, începând de pe data de 12 noiembrie, să intre pe site-ul http://www.adrnordest.ro și să voteze municipiul Pașcani în sondajul instituției ce se ocupă de fondurile europene pe zona Nord Est a țării.
Funcționarii din Primărie au confirmat că au primit dispoziție să complete formularele de pe site-ul amintit și să voteze Pașcaniul la secțiunea la care a concurat. Astfel, în cele 13 zile de concurs, Pașcaniul a obținut 101 voturi, în timp ce Moinești și Onești au obținut câte 80 de voturi.
„Am primit dispoziției să intrăm pe site la ADR și să completăm formularul de acolo. Am votat Pașcaniul binențeleș. Știu că toți colegii mei au făcut asta, cel puțin cei care știu să lucreze pe calculator” a precizat sub anonimat un funcționar public.
Primarul Dumitru Pantazi ar fi trebuit să mulțumească și foștilor edili, Grigore Crăciunescu și Ioan Ioniță, cei care au accesat finanțarea pentru acest proiect și care au reușit să implementeze și o parte din ele: Creșterea siguranței si prevenirea criminalității în zona de acțiune a municipiului Pașcani, prin achiziționarea de echipamente specifice și amenajarea unui centru de supraveghere. Reamintim faptul că municipiul nostru a pierdut, în anul 2005, un proiect european care prevedea amenajarea unei stații de selectare și transport a gunoiului menajer.
Planul de Integrare și Dezvoltare Urbană ar urma să fie finalizat la sfârșitul lunii decembrie, cu mult față de perioada inițială trecută în contract.
Vezi aici modelul formularului de vot!

Citește și: {loadposition articlescategoryload}


