Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti organizează, duminică, începând cu ora 9.00, concursul de admitere. Anul acesta s-a înscris un număr record de candidaţi, respectiv 3.497 pentru cele 1.623 de locuri disponibile. 24 de premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale la biologie, fizică sau chimi, au decis să se înscrie la această universitate la care vor accede fără a susţine concursul. Aspiră să devină medici sau farmacişti şi 23 de absolvenţi de liceu care au obţinut media 10 la bacalaureat.
”Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti înregistrează anul acesta un nou record din perspectiva numărului de candidaţi înscrişi la concursul de admitere care are loc duminică, 24 Iulie 2022, începând cu ora 9. Astfel, pentru ocuparea celor 1.623 de locuri scoase la concurs (1.245 – finanţate de la bugetul de stat, 378 – cu taxă) s-au înscris 3.497 de candidaţi, în creştere cu 70 de candidaţi comparativ cu ediţia din 2021 şi cu 171 faţă de cea din 2020”, se arată într-un comunicat de presă al universităţii, citat de news.ro.
Concursul de admitere la studiile universitare de licenţă din cadrul UMFCD în domeniile Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) se va desfăşura în mai multe locaţii din capitală.
» Citește continuarea pe pagina autorului


