RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Administrația locală a încasat 120.000 lei de la agenții economici cu care a încheiat contracte pentru suprafețele ocupate. Muncitorii de la salubritate muncesc pentru înlăturarea gunoaielor

Sumă încasată de administrația locală de la comercianții care au închiriat suprafețe în cele trei zile de sărbătoare, se ridică la aproximativ 120.000 lei. Au fost 80 de comercianți veniți din toate colțurile țării.

 

 

  

„După cele trei zile de spectacol ale municipiului Pașcani, încasările sunt de 120.000 lei de la comercianți. Aici se adaugă și plata curentului electric. Pe partea de contracte, am avut 80 de contracte semnate cu diferiți comercianți din județ și din țară”, ne-a declarat Cristian Menegon, purtător de cuvânt la Primăria Pașcani.

În Complexul Sportiv Municipal s-a așternut liniștea la încheierea ultimului spectacol. Cei care au intrat în scenă sunt angajații de la Ecosalubritate care au trebuit să strângă gunoaiele rămase în urmă. În cursul acestei dimineți, pe platoul din fața scenei unde s-a desfășurat concertul încă se adunau gunoaie și din ce ne-a declarat directorul de la EcoSalubritatea, pentru igienizarea zonei va fi nevoie de încă o zi.

Operatorul de salubritate a încasat suma de 6.500 lei, pentru serviciile de salubrizare. Deocamdată nu se știe cantitatea de gunoi strânsă deoarece acțiunea nu s-a încheiat.

„Pe partea de contractare a salubrității, cei de la Ecosalubritate mi-au transmis că au încheiat contracte pe o suprafață de 57, 5 mp pe contracte”, a adăugat Cristian Menegon.

Aproximativ 10.000 de oameni au cântat alături de îndrăgita Andra melodiile artistei. Conform jandarmilor, numărul maxim de persoane prezente în cele trei zile a fost ieri, când, pe scena a cântat artista ardeleancă. Pășcănenii au cântat la unison cu artiștii și au făcut poze cu aceștia.

„În ceea ce privește oamenii care au venit la concert, duminică seară, la concertul Andrei, ne- au estimat cei de la Jandarmerie faptul că au fost pe platou aproximativ 10.000 de oameni, iar media în ziua de duminică a fost de 8000 de persoane. Vineri am stat mai rău la acest capitol, la talentele locale au fost aproximativ 2000 de persoane, sâmbătă, ne-am apropiat de 6000 de persoane, iar duminică, cum spuneam au fost cei mai mulți oameni”, a mai completat purtătorul de cuvânt.

 

 

 

Related posts

Expertiza din dosarul „Agrocomplex”: valoarea chiriei, calculată greșit! Cum s-a ajuns la un prejudiciu de 5 ori mai mare, față de cel inițial! Firma primarului a plătit 29.000 de lei pentru 10 ani de exploatare agricolă a celor 60 ha de teren!

Răzvan Grecu

Edilul Paşcaniului a prins frica cetăţenilor. Iată de ce!

Marius Parteni

Cinci taximetriști din Pașcani au rămas fără autorizație de transport

Oana Cordoneanu
Încarcă...