RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Adio, dosar cu şină! Proiectul de lege care te scapă de birocraţie, în dezbatere publică

Încă un pas pentru dispariţa dosarului cu şină. Un proiect de lege care obligă instituţiile statului să-şi transmită datele între ele a fost lansat în dezbatere publică. Dacă legea va fi adoptată, funcţionarii nu ne vor mai putea cere documente la care au oricum acces prin contactarea altor instituţii. 

Este vorba de proiectul de lege al interoperabilităţii, un proiect care a fost lansat în dezbatere publică de comisia pentru tehnologia informaţiei din cadrul Camerei Deputaţilor. 

Adio, dosar cu şină!

Avantajul este extrem de important, instituţiile nu vor mai cere copii după acte precum cele de stare civilă, acte privind proprietatea unor locuinţe sau autoturisme, nici măcar cazierul fiscal, care atestă plata la zi a obligaţilor fiscale către ANAF.

Se întâmplă acest lucru pentru că va exista o platformă de interoperabilitate pe care funcţionarii diverselor instituţii care până acum cereau copii după astfel de documente vor putea intra pentru a consulta în timp real aceste acte.

  

Acest proiect va trece apoi în procedură de urgenţă prin Parlament.

Related posts

Parcări rezidențiale începând din zona vale! Iată primele intenții!

Marius Parteni

Discuții la sediul Prefecturii Iași, pe marginea dosarelor prin care se solicită titluri de proprietate

Marius Parteni

Mâine, pășcănenii sunt așteptați în audiențe la reprezentanții ApaVital

Ema Roman
Încarcă...