
Primarul municipiului, Marius Pintilie, însoţit de angajaţi de la Biroul Cadastru şi Fond Funciar din cadrul Primăriei Paşcani, au avut astăzi programată o întâlnire cu membrii comisieri județene de la nivelul Prefecturii. Subiectul a fost legat de solicitările cetățenilor cu privire la terenurile revendicate.Întâlnirea a avut loc la sediul Prefecturii Iași.
”Am fost invitați la o ședință la sediul Prefecturii Iași, unde am discutat despre probleme de lucru, ce vizează eliberarea titlurilor de proprietate. Sunt o serie de dosare în instanță, dorința noastră este aceea de a rezolva parte din ele. Atât din partea noastră, cât și a reprezentanților Prefecturii am sesizat o disponibilitate mare pentru rezolvarea acestor spețe, care din păcate vin din urmă. Ştiu ce am promis în campania electorală, dar nu numai. Vreau să rezolv multe din probleme!”, a susținut primarul Marius Pintilie.
Reamintim faptul că Serviciul de Cadastru și Fond Funciar din cadrul Primăriei Pașcani este unul nefuncțional de ani de zile. Eforturile administrației locale, în vederea eliberării titlurilor de proprietate sunt bazate pe cerințele cetățenilor.


