News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
IașiPoliție

Activitate de educație pentru promovarea integrității, în colaborare cu polițiștii rutieri

În contextul Zilei Internaționale Anticorupție, celebrată ieri, 9 decembrie, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Iași, în colaborare cu polițiștii Biroului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității, destinată participanților la trafic din municipiul Iași.

Scopul activității, derulate în cadrul Campaniei naționale de prevenire a corupției „E timpul să nu mai dăm și noi ceva”, a fost informarea participanților la trafic cu privire la consecințele implicării în fapte de corupție, prezentarea competențelor instituționale ale Direcției Generale Anticorupție și promovarea modalităților legale de sesizare a unor astfel de fapte.

Totodată, au fost distribuite materiale preventive menite să popularizeze sistemul telefonic Call-center anticorupție – 0800.806.806, fiind transmis mesajul referitor la rolul pe care Direcția Generală Anticorupție îl are, de 20 de ani, în promovarea integrității și la importanța sprijinului acordat de cetățeni în diminuarea fenomenului corupției.

Pe parcursul activității, ofițerii SJA Iași și polițiștii rutieri au interacționat direct cu numeroși participanți la trafic, atât conducători auto, cât și pasageri, oferindu-le recomandări și răspunsuri la întrebările adresate.

  

De asemenea, au fost popularizate și datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Iași, respectiv municipiul Iași, str. Zugravi nr. 64, telefon 0232.301.206, fax 0232.211.866, e-mail iasi.dga@mai.gov.ro.

Related posts

O femeie își caută sora din județul Iași care a dispărut după o ceartă cu soțul

Redacția

Doi ani de închisoare pentru tânărul care s-a luat la întrecere cu polițiștii crezând că transportă kilograme de cabanis, fără a ști că BCCO și DIICOT Suceava i-au înlocuit marfa cu buruieni uscate de pe câmp

Redacția

O nouă tragedie pe calea ferată. Femeie accidentată mortal de tren

Ema Roman
Încarcă...