RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Acțiune a polițiștilor din Pașcani și Târgu Frumos

La data de 19 august 2023, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani, Secţiilor de Poliție Rurală și Poliției Orașului Tg. Frumos arondate au organizat şi desfășurat o acțiune în municipiul Pașcani și orașul Târgu Frumos, pentru menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, prevenirea actelor de violenţă, a faptelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, precum si pentru verificarea respectării prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice.

Astfel, la nivelul municipiului Pașcani au fost vizate de acțiune 7 zone, au fost controlate 10 unități de alimentație publică, au fost legitimate 88 de persoane, au fost verificate 56 de autovehicule, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, dintre care: 24 la O.U.G. nr. 195/2002, 9 la Legea nr. 61/1991, iar una la O.U.G. nr. 34/2008.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 5.130 de lei.

Spre exemplu, a fost depistat pe raza comunei Moțca, un bărbat care conducea un auto având inspecția tehnică periodică expirată din data de 04.08.2023. Acesta a fost sancționat contravențional conform O.U.G. nr. 195/2002 cu amendă în cuantum de 580 de lei și s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare.

  

La Târgu Frumos au fost vizate de acțiune 7 zone, au fost controlate 4 unități de alimentație publică, au fost legitimate 116 persoane, au fost verificate 84 de autovehicule, au fost efectuate 61 de testări alcoolscopice, au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, dintre care: 10 la O.U.G. nr. 195/2002, 7 la Legea nr. 61/1991, 2 la O.U.G. nr. 34/2008, 11 pentru viteză, 4 pentru centură, iar restul pentru alte abateri.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 24.670 de lei.

Au fost reținute 5 permise de conducere, dintre care 4 pentru viteză și unul pentru alcool. Spre exemplu, a fost depistat pe raza localității Mădârjești, un bărbat care conducea un auto deși ar fi fost sub influența alcoolului. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost sancționat contravențional conform O.U.G. nr. 195/2002 și i-a fost reținut permisul de conducere.

Related posts

REGULI DE AUR PENTRU CUMPĂRĂTURI ONLINE SIGURE

Redacția

Evaziune fiscală de 12 milioane: a vândut pe OLX sute de maşini second-hand aduse din Germania

Redacția

Accident cu o victimă, la Lespezi. Un șofer a fugit de la fața locului (FOTO-VIDEO)

Redacția
Încarcă...