RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

A urcat băut la volan, a comis un accident rutier, după care a încercat să păcălească autoritățile

Un ieșean a fost pedepsit de judecători la sfârșitul săptămânii trecute. Magistrații Judecătoriei Iași l-au condamnat pe Paul Andrei Ioniță la pedeapsa rezultantă de doi ani, trei luni și 20 de zile de închisoare, cu suspendare, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și părăsirea locului accidentului.

„Instanța dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 100 de zile, fie în cadrul unei instituții din subordinea Consiliului Local Belcești, fie în cadrul Consiliului Local Iași – Direcția de Asistență Comunitară”, au spus judecătorii.

Sentința nu este definitivă, putând fi contestată.

Procesul individului a început pe data de 24 octombrie 2019. Conform anchetatorilor, în urmă cu mai bine de un an, acesta a urcat băut la volan, a comis un accident rutier, dar ar fi plecat de la fața locului fără acordul polițiștilor. Ulterior, oamenii legii l-au identificat pe individ, iar acesta a fost trimis de procurori în fața instanței de judecată.

  

BZI

Related posts

Tânăr din Pașcani căutat de Poliție

Redacția

Romanca, victima unui atacator in serie in Italia

Redacția

Acțiune a polițiștilor rutieri în județul Iași. 93 de permise reținute

Redacția
Încarcă...