
Pășcănenii care i-au primit la ei acasă pe refugiații ucraineni, vor primi de la stat bani pentru decontarea alimentelor. Aceștia trebuie să depună o cerere și o declarație pe propria răspundele până marți, 5 aprilie, la Primăria Pașcani. Momentan, este vorba despre 20 de lei pe zi, pentru fiecare persoană găzduită.
”Reprezentanții primăriei au fost astăzi și au discutat cu refugiații aflați în evidența noastră ca fiind găzduiți pe raza municipiului.Sunt 30 de ucrainieni pentru care pășcănenii ce îi găzduiesc au făcut cereri pentru decontarea hranei. Aceștia își doresc cel mai mult să își găsească câte un loc de muncă”, conform unui anunț făcut de Primăria Pașcani.
Recent, Guvernul a adoptat un act normativ prin care a majorat ajutorul oferit românilor care îi găzduiesc pe ucraineni. După ce va fi publicat, românii vor primi în loc de 20 de lei, 50 de lei pe zi pentru fiecare refugiat din Ucraina pe care l-a primit în casă.
Precizăm că cei care nu reușesc să depună cererea pentru ajutorul oferit de stat în primele trei zile lucrătoare din lună, pot depune solicitările și mai târziu, însă banii vor fi acordați în luna următoare.
Cererile pentru decontarea meselor asigurate refugiaților se depun împreună cu o declarație pe proprie răspundere la Primăria Pașcani.


