NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

11 incendii în mai puțin de un an în spitalele din România. Cele mai mari tragedii au fost în secțiile ATI care tratează pacienții cu COVID în stare gravă

În mai puțin de un an, mai multe incendii au avut loc în spitalele care tratează pacienții cu COVID, în vârfurile valurilor epidemice, când secțiile unităților medicale sunt pline. După tragedia de la Piatra Neamț, când zece persoane au murit într-un incendiu la Secția ATI, în noiembrie anul trecut, în ianuarie 4 pacienți au decedat într-un incendiu la Institutul „Matei Balș” din Capitală.

Amintim că o altă tragedie s-a produs în aprilie, deși nu s-a produs vreun incendiu, trei pacienți au murit în unitatea mobilă ATI de la spitalul „Victor Babeș” din București, după ce a cedat instalația de oxigen.

Incendii în spitale în ultimul an:

11 noiembrie 2021 – Un incendiu a avut loc la Spitalul suport covid Movila din Ploiești, iar doi pacienți au decedat. Incendiul s-a produs într-un salon de la parterul clădirii.

  

1 octombrie 2021 – Un incendiu s-a produs la Secția ATI a Spitalului de Boli infecțioase din Constanța. Nouă persoane au murit.

24 iulie 2021 – Un incendiu a avut loc la Spitalului Județean Constanța. „A fost un incendiu la un bloc operator, de aproximatv 40 de mp, cauza probabilă fiind scurt circuit electric la dezumidificatorul din sala de operație. În blocul operator erau patru persoane care s-au autoevacuat”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea. Este vorba despre medici, în blocul operator nefiind niciun pacient la acel moment.

21 aprilie 2021 – Un incendiu a izbucnit la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean din Slatina, Focul s-a manifestat la izolatoriul spitalului, la nivel parter şi etaj 1. Au fost evacuate 36 de persoane, dintre care 6 au fost intoxicate cu fum şi transportate la UPU.

8 martie 2021 – Un incendiu a izbucnit la Spitalul de Psihiatrie din Craiova, iar 18 pacienţi şi cinci cadre medicale s-au autoevacuat, un alt pacient fiind scos de pompieri. Trei cadre medicale au fost transportate la spital cu fracturi, după ce au sărit pe geam.

21 februarie 2021 – Zeci de echipe de pompieri au intervenit la Institutul „Marius Nasta”, unde a fost anunţat un incendiu la o unitate mobilă ATI amplasată într-un TIR. Ministerul Sănătăţii a informat că nu au fost victime.

29 ianuarie 2021 – Un incediu a izbucnit, în jurul orei 5.00, la Institutul „Matei Balș” din Capitală, iar 102 pacienți cu COVID-19 au fost evacuați. Focul a fost stins de pompieri, însă trei persoane au fost găsite carbonizate, iar a patra a decedat deși s-a încercat resuscitarea acesteia.

5 ianuarie 2021 – Un echipaj de intervenţie Chimică, Biologică, Radiologică şi Nucleară (CBRN) al ISU Timiş a intervenit la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, în urma unui incendiu izbucnit într-un salon al unui pavilion suport COVID. Potrivit ISU Timiş, a luat foc o saltea dintr-un salon din care au fost evacuate două persoane. Nu au existat intoxicaţii sau probleme medicale.

2 ianuarie 2021 – Un incendiu a izbucnit la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman, judeţul Neamţ, doi pacienţi şi două cadre medicale fiind transportate la Camera de Primiri Urgenţe, după ce au suferit uşoare intoxicaţii cu monoxid de carbon. Aproape 50 de pompieri au intervenit cu 16 autospeciale pentru stingerea incendiului şi evacuarea pacienţilor.

25 decembrie 2020 – Un incendiu în urma căruia un pacient a decedat a avut loc la pavilionul de bărbaţi de la Spitalul de Psihiatrie Socola Iaşi.

14 noiembrie 2020 – Zece persoane au murit în urma unui incendiu izbucnit la secţia Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă şi degajare mare de fum şi a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Medicul de gardă de la secţia ATI a suferit arsuri de gradul 2 şi 3 pe circa 80% din suprafaţa corporală.

g4media

Advertisements

Related posts

Alegeri locale 2020. Ce reguli trebuie să respecte românii la urne, în contextul COVID-19

Redacția

Cum estompam petele generate de soare la nivelul tenului

Redacția

Simptomele banale ascundeau o boală devastatoare: De la slăbiciune ori senzaţie de vomă la cancer cu metastaze

Redacția
Încarcă...