RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Ce obligaţii fiscale au contribuabilii în această lună

Oficialii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Iaşi au anunţat termenele pe care trebuie să le respecte contribuabilii ieşeni. Astfel, până la 10 mai trebuiesc depuse Declaraţia de înregistrare fiscală pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010.

Se depune de către persoanele juridice care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire“, au transmis reprezentanţii DGFP. Tot până vineri trebuie depusă şi Declaraţia de înregistrare fiscală pentru persoane fizice române (formular 020), şi Declaraţia de înregistrare fiscală pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere (formular 070). Termen limită 10 mai este şi pentru Declaraţia de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în vederea aplicării regimului de scutire prevăzut la art. 152 din Codul Fiscal (formular 096).

Termene limită pe 13 şi 25 mai

  

Până la 13 mai inclusiv se primeşte Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România (formular 092). Până la 25 mai se primesc mai multe notificări şi declaraţii. Astfel, unul dintre aceste documente este Notificare privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare (formular 097). „Se depune de către persoanele impozabile înregistrate conform art. 153 şi care se află înscrise în «Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare» a căror perioadă fiscală este luna şi care au depăşit cifra de afaceri de 2.250.000 lei în luna aprilie 2013“, explică oficialii DGFP. Un alt formular, 100, trebuie înregistrat până pe 25 mai, iar acesta vizează Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar pentru obligaţiile aferente lunii aprilie. Până la 30 mai se depun situaţiile financiare anuale. Acestea trebuiesc înregistrate de societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare pentru exerciţiul financiar 2012.

sursa evenimentul de iasi

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Noi reguli pentru plăţile online cu cardul de la 1 ianuarie 2021

Redacția

Finantare nerambursabila pentru dezvoltarea tinerilor afaceristi

Redacția

Proiect: Subvenţii pentru cei care angajează şomeri cu vârsta de peste 45 de ani

Redacția
Încarcă...