Zeci de mii de oameni au manifestat duminică pe străzile Budapestei, acuzându-l pe premierul ungar Viktor Orban că organizează consultări publice costisitoare, folosind fonduri publice, în scopuri partizane, scrie agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media – articolul continuă mai jos –
Guvernul naţionalist ungar intenţionează să lanseze în octombrie o consultare publică privind impozitele, după ce un site apropiat puterii a afirmat că opoziţia planifică creşteri de impozite dacă va ajunge la putere cu ocazia alegerilor parlamentare din 2026.
Partidul TISZA al liderului opozantului conservator Peter Magyar, aflat în fruntea sondajelor, a negat că ar avea astfel de planuri şi l-a acuzat pe Orban că răspândeşte minciuni înainte de alegeri.
Viktor Orban difuzează regulat consultări care, potrivit opoziţiei, iau forma unor chestionare formulate într-un mod sugestiv şi menite să dea impresia unui sprijin popular pentru politicile sale.
Trimise prin poştă, aceste scrisori sunt însoţite de reclame difuzate la televizor, pe internet sau pe afişe în spaţiile publice.
Manifestaţia de duminică a reunit aproximativ 50.000 de oameni în Piaţa Eroilor, în centrul monumental al Budapestei, potrivit organizatorilor. Autorităţile nu au furnizat imediat o estimare a participării.
» Citește continuarea pe pagina autorului