Un izopod gigant cu 14 picioare este punctul culminant al unui „Ânou”, fel de mâncare la un restaurant cu ramen din Taipei (Taiwan), iar oamenii stau la coadă – atât pentru poze, cât și pentru o porție din această delicatesă, scrie Reuters.
De când „The Ramen Boy” a lansat castronul cu noodels în ediție limitată, pe 22 mai, declarând într-o postare pe rețelele de socializare că „a primit în sfârșit acest ingredient de vis”, peste 100 de persoane s-au alăturat unei liste de așteptare pentru a lua masa la restaurant.
„Este atât de atractiv datorită aspectului său – arată foarte drăguț. În ceea ce privește metoda de gătit, folosim cea mai simplă modalitate, aburul, deci nu există nicio dificultate în procesarea acestuia”, a spus proprietarul restaurantului, în vârstă de 37 de ani, care a vrut să fie identificat doar ca domnul Hu, în timp ce ținea în mâna un izopod uriaș în timp ce clienții făceau poze.
Restaurantul gătește izopodul la abur, timp de 10 minute, înainte de a-l adăuga în partea de sus a unui bol de ramen cu supă groasă de pui și pește. Fiecare castron costă 1.480 de dolari Taiwan (48 USD).
» Citește continuarea pe pagina autorului


