News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

VIDEO Daniel Băluță susține că a fost otrăvit cu arsenic: ”A existat sistematic o expunere” / „Nu au trecut toate problemele, toate efectele”

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat duminică seară că se simte „mai bine”, după ce la începutul lunii ianuarie a spus că a fost otrăvit cu arsenic, informează Mediafax.

„Sunt mai bine și sunt convins că în următoarele luni o să fiu foarte bine. Am avut parte de sprijinul unor medici deosebiți și împreună cu ei, împreună cu cei dragi mie, am reușit să depășesc una peste alta acest moment”, a afirmat Băluță la Antena 3 CNN.

„Încă nu au trecut toate problemele, toate efectele, dar într-un timp foarte scurt lucrurile vor intra în normal”, a declarat primarul.

În emisiune au fost prezentate buletine de analize medicale. Conform datelor citite în studio, nivelul de arsenic din sânge ar fi fost de 18,2 micrograme/litru, peste limita maximă admisă de 10, iar cel din urină de 359 micrograme, față de o limită maximă admisă de 15. Totodată, a fost prezentat și un rezultat pentru mercur în sânge de 14,5 micrograme, comparat cu o limită admisă de 5 micrograme.

  

Întrebat cum a ajuns să facă astfel de analize, Băluță a spus că a avut simptome și s-a simțit rău o perioadă.

– articolul continuă mai jos –

„Vă dați seama că m-am simțit foarte rău o perioadă lungă de timp.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Un elev din Tulcea a primit nota 6,70 la Matematică, iar la contestație a luat 9,45 / Ministrul Educației nu a enumerat acest județ pe lista celor 17 modificări mai mari de două puncte de la Evaluarea Națională 2022

Redacția

PSD revine la origini în era Grindeanu. „Nu schimbă direcția, ci doar o învelește în moralism și religie”

Redacția

Ce șanse au noile construcții politice în fața marilor partide PSD sau PNL. Un lider local se desprinde de liberali

Redacția
Încarcă...