News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Valoarea punctului de amendă va fi plafonată la 145 lei, chiar dacă se măresc salariile

Valoarea punctului amenzii rutiere va fi plafonată la 145 de lei, pentru a nu genera creşteri excesive, în condiţiile în care de la 1 ianuarie 2018 se majorează salariul minim brut pe economie, în funcţie de care se calculează punctul de amendă, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Monica Dajbog. Ea a precizat că această măsură va fi prevăzută într-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului.

 

  

Dajbog a spus că Ministerul Afacerilor Interne a înaintat Ministerului Finanţelor o propunere de menţinere, în 2018, a punctului de amendă la valoarea de 145 de lei, pentru a nu genera creşteri excesive, dat fiind că de la 1 ianuarie 2018 salariul minim brut pe economie va fi majorat de la 1.450 de lei la 1.900 de lei, iar valoarea punctului de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut. 

“În condiţiile în care conform programului de guvernare sunt preconizate creşteri ale salariului minim brut pe economie, pentru a nu creşte excesiv cuantumul amenzilor raportat la veniturile cetăţenilor şi la gravitatea faptelor, această măsură va fi propusă spre adoptare în şedinţa de Guvern”, a afirmat Monica Dajbog. 

Ea a precizat că plafonarea punctului de amendă rutieră este o propunere care va fi integrată într-un poiect de Ordonanţă de Urgenţă care va fi promovat de Guvern prin Ministerul Finanţelor. 

În prezent, amenzile de circulaţie sunt cuprinse între 290 şi 2.900 de lei, iar în cazul persoanelor juridice ajung la 14.500 de lei.

Din februarie 2017, când a avut loc ultima majorare a salariului minim brut, la 1.450 de lei, valoarea punctului de amendă a crescut la 145 de lei.

news.ro

 

 

 

Related posts

Zeci de accidente casnice în ultima perioadă. Un bărbat a fost la un pas să își piardă mâna după ce s-a tăiat cu toporul

Răzvan Grecu

Tot mai mulţi români aleg să se mute de la oraş la sat. Numărul locuinţelor în mediul rural a crescut simţitor

Redacția

Povestea incredibilă a ciobanului care a plecat fără să anunțe și a fost declarat mort. Familia a îngropat pe altcineva în locul lui

Redacția
Încarcă...