RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Valea Seacă: Tânăr reținut de polițiști după ce a fost depistat în trafic băut și fără permis

Inconștiența l-a costat scump pe un tânăr din comuna Valea Seacă. Acesta a fost reținut de poliţişti pentru 24  de ore, iar astăzi va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani.

Vineri, 14 august a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Paşcani au depistat un tânăr de 29 de ani, din comuna Valea Seacă, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 208, fără a deţine permis de conducere.

De asemenea, tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului .

  

Related posts

Bărbat cu gâtul tăiat în zona gării din Pașcani. Poliția face anchetă . Autorul ar fi un chiriaș care locuia împreună cu victima

Marius Parteni

Mașină abandonată pe o stradă din Pașcani, după ce ar fi fost furată și avariată

Teona Gherasim

Două minore dintr-un centru de plasament obligate să se prostitueze într-un apartament din Iași

Redacția
Încarcă...