News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Va renunţa vreodată UE la ora de vară?

Demersul de a pune capăt schimbării orei de două ori pe an în UE a fost amânat ani de zile. Preşedinţia poloneză a Consiliului Uniunii Europene insistă ca această iniţiativă să fie reluată. Ajutorul ar putea veni de unde ne aşteptăm cel mai puţin: Trump şi Musk, transmite Agerpres.

Cu precizie de ceas, în fiecare an la finalul lunii martie, povestea se repetă. Oamenii se întreabă confuzi dacă dăm ceasul cu o oră înainte sau înapoi. Oamenii dorm mai puţin şi ratează programări. Şi, ca în fiecare an, milioane de europeni din Danemarca până în Croaţia îşi pun întrebarea: Chiar avem nevoie de ora de vară (daylight saving time, DST) – şi ce este aceasta?

În 2018, după ce aproape 4 milioane de oameni din cele, atunci, 28 de state membre – înainte ca Marea Britanie să iasă în mod formal din UE – şi-au arătat susţinerea într-o consultare publică, Comisia Europeană a propus renunţarea la obiceiul schimbării orei. Anul următor, Parlamentul a sprijinit reforma, care a fost însă dată uitării în urma opoziţiei câtorva state UE.

Polonia, care deţine până în iulie 2025 preşedinţia prin rotaţie a Consiliului, a afirmat că este timpul să repunem această problemă pe agendă.

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Preşedintele Poloniei: Vrem o apărare avansată a NATO, nu doar o prezenţă avansată. Vrem ca numărul trupelor trimise să fie mult mai mare

Redacția

George Simion spune că Gigi Becali ar putea figura printre candidaţii AUR și propune un protocol de colaborare cu USR

Redacția

Hyundai și GM: colaborare pentru dezvoltarea unor modele noi

Redacția
Încarcă...