RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Unitate de decontaminare pentru Spitalul Municipal Pașcani. A fost proiectată și realizată de managerul de la Trattoria Incanto

Toată lumea ajută cu ce poate în lupta cu coronavirusul, iar în ultimele săptămâni s-a creat un mare val de solidaritate și în rândul pășcănenilor. Managerul de la Trattoria Incanto, Silviu Moraru, a vrut să cumpere un tunel dezinfectant pentru a-l dona Spitalului Municipal, însă nu l-a putut achiziționa, deoarece firma respectivă avea de onorat multe comenzi. Atunci a luat decizia de a construi el unul, cu ajutor din partea altor persoane abilitate.

”Inițial, am vorbit cu o firmă care produce astfel de tuneluri și am vrut sa cumpăr unul, pentru a-l dona Spitalului Municipal din Pașcani. Mi-au zis că-mi dau unul, dar  a doua zi, când ne-am auzit  la telefon, nu s-a mai putut , deoarece aveau de onorat alte comenzi . Acesta a fost momentul în care m-am hotărât să construiesc eu unul. Am cautat pe internet mai multe modele și am făcut un proiect,  inspirandu-mă de la fiecare câte puțin, încercând să-l fac eu pe cel mai bun, normal.  După ce am conceput proiectul, mi-am sunat un prieten, inginer în automatizări, și împreună am gândit și partea de electronică. Pe 11 aprile l-am terminat, mi-a luat o săptămână din momentul în care m-am hotărât să construiesc unitatea. Am folosit doar materiale premium la partea de automatizare, iar cadrul l-am realizat din bară rectangulară de aluminiu acoperit cu policarbonat rezistent, fumuriu. Cel mai greu mi-a fost să gasesc un sudor care să știe și să poata suda  aluminiu 😁. L-am gândit astfel, deoarece am vrut să poată fi mutat oricând,  în orice loc este nevoie de acest tunel, de către două asistente , cu  ușurință. Nu cântărește mai mult de 20 kg. Un alt aspect pe care l-am facut diferit de celelalte tuneluri care sunt pe piață, este că am folosit 8 diuze de pulverizare, cu acționare din 4 unghiuri diferite, astfel încât, persoana care trece prin tunel, nu trebuie să se rotească pentru a fi pulverizată uniform pe întreg corpul.Lampa folosită este UV-C. UV-C este un bactericid extrem de eficient, radiația este produsă de lămpile bactericide UV-C și prin capacitatea sa de a distruge bacterii, virusuri și fungi, ajută la sterilizarea oricărui mediu, împiedicând răspândirea unor patogeni sau a unor microorganisme. În partea de jos se află un covor special care  se îmbibă cu soluția folosită (biocid) ,astfel încât se efectuează și o decontaminare a tălpilor papucilor”, ne-a declarat Silviu Moraru, manager Trattoria Incanto.

Este un adevărat chin pentru personalul medical care lucrează în prima linie să se dezinfecteze atunci când iese din tură. Dezbracă fiecare echipament în parte, îl aruncă și se dezinfectează apoi pe mâini cu soluție, ajutați fiind de alți colegi. Și cel mai tare se tem ca în timpul acestei operațiuni să nu se infecteze. Unitatea de decontaminare a fost creată pentru a veni în ajutorul cadrelor medicale și este oferită să ofere un plus de protecție. Cu ajutorul acestui dispozitiv, persoanele care trec prin el se vor putea dezinfecta atât prin pulverizarea soluției biocide, cât și cu ajutorul radiațiilor ultraviolete și al substanțelor de dezinfectare îmbibate în covorul umed.

”Am donat acest tunel Spitalului Municipal Pașcani , pentru ca, în momentele acestea grele, orice ajutor din partea fiecăruia, poate însemna vieți salvate.Îmi doresc din inimă să fie de folos, pentru a preveni pe cât se poate răspândirea acestui dușman nevăzut, Covid-19. Vă doresc să fiți sănătoși !”, a mai precizat Silviu Moraru.

  

Trattoria Incanto a mai venit în sprijinul Spitalului Municipal de Urgență Pașcani și sub altă formă.  A oferit angajaților, timp de două săptămâni, cate 20 de pizza zilnic. Inițiativa a fost de mulțumire și susținere a cadrelor medicale.

Related posts

Peste 8.000 de cazuri noi de coronavirus. Un sfert din testele efectuate au ieșit pozitive

Redacția

Pe mesele ieşenilor vor ajunge 24.000 de porci

Redacția

Masca ar putea deveni iar obligatorie. OMS avertizează că în Europa cresc brusc cazurile de COVID

Redacția
Încarcă...