NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sport

Unirea Mircești vizează promovarea pe un gazon nou-nouț! Liga a IV-a ieșeană a luat vacanță după marele derby al campionatului

Liga a IV-a a județului Iași a intrat în vacanță cu un meci de gală, derby-ul dintre Victoria Lețcani și Unirea Mircești, contând pentru etapa a II-a a returului. În tur, la Mircești, a fost 1-1, iar după acel meci la timona Unirii a fost instalat antrenorul Cristian Ungureanu, cel care acum câțiva ani a promovat-o pe Știința Miroslava în Liga a II-a. Din acel moment, formația din Mircești a obținut cincisprezece victorii din tot atâtea posibile și s-a prezentat la derby-ul de la Lețcani de pe prima poziție a clasamentului de șaisprezece echipe, la două puncte distanță de gruparea gazdă, Victoria. Succesul a fost însă al oaspeților, care s-au impus cu un concludent 4-1 și au intrat în vacanță la un adăpost de cinci puncte, considerat de mulți ca fiind suficient pentru a încheia campionatul pe primul loc și a se prezenta la barajul pentru promovarea în Liga a III-a, Unirea având deja certificatul de identitate sportivă ce i-ar permite să reprezinte Iașul în încercarea de a schimba eșalonul. „Luăm totul pas cu pas. Am fost chemat la echipă ca s-o aduc pe primul loc, iar de acum înainte s-o mențin pe această poziție. Nu ne gândim deocamdată prea mult la baraj, ci să terminăm campionatul pe primul loc”, ne-a declarat antrenorul Cristian Ungureanu.

Lotul Unirii cuprinde șaptesprezece jucători, dar la meciuri vin de regulă treisprezece sau paisprezece: Bârlădeanu (pe care Ungureanu l-a avut elev și la Știința Miroslava), Nour – portari, Moșneguțu (trecut și el pe la Știința), Boteanu, Dragotă, Chelaru (căpitanul echipei), Rusu – fundași, Miron, B. Straton (fost și la Politehnica Iași), Nuțescu, Șcrab (golgheterul echipei) – mijlocași, Ciobotaru, Cârjă, Tătărușanu, Iancu, Lupașcu și Cr. Ungureanu – atacanți. „Noi nu facem niciun antrenament, fiecare mai joacă în timpul săptămânii pe unde poate. Am metodele mele de a le explica la tablă așezarea pe teren. Doar fundașii centrali joacă doar pe acest post, ceilalți sunt polivalenți, evoluează acolo unde este nevoie. Mulți dintre băieți au jucat pe la Pașcani, Tg. Frumos și înțeleg repede ce le cer. Am întâlnit un grup unit și sper să mai aducem în acestă perioadă de pauză câțiva jucători pentru a ne baza pe un lot de 18. Băieții primesc premiere doar la victorii”, a adăugat Ungureanu, bugetul echipei fiind asigurat prin grija primarului Petre Antăluț, cel care din 2008 răspunde de destinele comunei.

continuare pe www.ziarulevenimentul.ro

Advertisements
Loading...

Related posts

Se fac înscrieri la Cupa Paşcaniului la tenis de câmp!

Ema Roman

Cupa 1 Decembrie la Șah: Ei sunt câștigătorii!

Teona Gherasim

CSM Pașcani a pierdut victoria din deplasarea de la Liești, în prelungirile meciului

Marius Parteni
Încarcă...