News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Un tânăr din Vânători a participat la show-ul de folclor “Vedeta Populară”

Tânărul Mihai Dolhascanu a evoluat pe scena show-ului de folclor “Vedeta Populară”. Duminică, 25 octombrie, s-a desfășurat a treia ediție din sezonul cinci, difuzată de TVR 1.

Concurenţi de toate vârstele au îmbrăcat  straie populare din toate regiunile țării și au urcat pe scenă pentru a dovedi că pot deveni ”Vedeta popular”.

Printre ei s-a aflat și un tânăr talentat, Mihai Dolhascanu, în vârstă de 27 de ani, care a interpretat doina ” Dragu mi-i pământu’ sfânt”, un moment emoționant, atât pentru el, cât și pentru cei care l-au ascultat.

Tânărul este născut în Pașcani și trăiește în comuna Vânători. Are un palmares bogat, participând la multe concursuri în țară, de unde s-a întors cu premii importante. Este absolvent al Școlii de Arte Populare din Iași, și este dedicat creării, culegerii și păstrării cântecului tradițional românesc.

  

Interpreții din cadrul talent show-ului de folclor “Vedeta Populară”  au evoluat în fața unui juriu de specialiști, cinci personalităţi care iubesc folclorul: Grigore Leşe, una dintre cele mai respectate voci ale culturii noastre tradiţionale, poetul Mircea Dinescu, interpretele de muzică populară Niculina Stoican şi Cornelia Rednic şi realizatoarea TVR Elise Stan.

Acompaniamentul muzical a fost  asigurat de Orchestra Naţională ”Valahia”, a Primăriei Capitalei.

Evenimentul a fost prezentat de Iuliana Tudor .

Youtube video

Related posts

Resfințire Biserica ”Pogorârea Sf. Duh” din Blăgești (VIDEO)

Redacția

Protest Declic, joi la Ministerul Muncii

Redacția

Sebastian Ghiţă s-a “ÎNTORS”: Mogulul face dezvăluiri INCENDIARE (VIDEO)

Redacția
Încarcă...