NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Un băiat de 12 ani, și-a luat viața după ce părinții i-ar fi confiscat telefonul mobil

Dramă teribilă într-o familie din Botoşani. Un băiat de 12 ani s-a sinucis, după ce părinţii i-au confiscat telefonul. Adulţii au vrut doar să îi dea o lecţie, supăraţi că băiatul a plecat de acasă fără să spună şi s-a întors aproape de miezul noptii. Psihologii ne avertizează: copiii pot percepe pedepsele, chiar şi pe cele banale, ca pe o mare nedreptate şi pot recurge la gesturi extreme, din furie.

Andrei a plecat ieri să se întâlnească cu o fată, în satul vecin. Când a văzut că lipseşte, mama s-a speriat, mai ales că afară se întunecase. Tatăl, plecat la câmp cu tractorul, l-a sunat pe fratele mai mare al lui Andrei şi l-a avertizat ca atunci când băiatul se întoarce, să îi confişte telefonul, drept pedeapsă.

Didica Delibas, mama băiatului sinucis: Când a ajuns acasă, îi spune: Uite ce mi-a zis tata că îţi confisc telefonul. Atâta el a ieşit pe uşă şi a plecat. La 11. La 11 a venit acasă. El a sărit gardul şi i-am zis: Andrei, vino înapoi, unde te duci? Nu, că nu vine, el a plecat. Eu am venit înapoi şi i-am spus lui Robert: Robert, hai să-l căutăm. Robert a zis: Lasă-l, mamă, că are să vină! M-am dus în casă, am ieşit iar afară. Andrei, Andrei, nu mi-a răspuns.

Când tatăl a ajuns acasă, a început şi el să-l caute. Şi-a găsit fiul mort, într-o magazie.

  

Didica Delibas, mama băiatului sinucis: L-a deranjat că i s-a luat telefonul, dar doar asta. Nu l-am bătut, nu a fost dat un deget într-însul, nu a fost.

Părinţii spun că nu şi-au mai pedepsit niciodată copilul până acum.

Daniela Pleşca, învăţătoare: A fost un copil bun, un copil liniştit, nu au existat evenimente în care să fie implicat şi să ne dăm noi seama că este traumatizat de problemele pe care le are.

Părinţii nu au fost niciodată în atenţia autorităţilor.

Claudia Şchiopu, asistentul social al comunei: Este o familie de oameni gospodari cu părinţi muncitori care au pământ, au tractor, au maşină. Poate a fost un gest necugetat de moment, poate a vrut să facă o glumă.

Moartea lui, la o vârstă atât de fragedă, ar putea fi un semnal de alarmă pentru toţi părinţii. Psihologii spun că preadolescenţa este o perioadă dificilă. Tocmai de aceea, este foarte important ca părinţii să comunice foarte bine cu copiii şi să le explice de fiecare dată unde greşesc.

Anca Larionesei, psiholog: Copilul poate să resimtă orice gest, orice pedeapsă venită din partea părintelui, ca pe o decizie prin care i se face o nedreptate foarte mare şi atunci poate să recurgă la aceste gesturi extreme ca o modalitate de a prostesta.

Până când vor lămuri dacă a fost cineva de vină, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

OBSERVATOR

Advertisements

Related posts

Bisericile rămân ÎNCHISE după 15 mai! Slujbele ar putea fi permise abia în VALUL 2

Redacția

Mioara Costin, al cărei nume apare pe documentul trimis de la Guvern cu punctajul pentru campania internă din PNL, a demisionat

Redacția

Marin Burlea, decorat post-mortem de Iohannis cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler

Redacția
Încarcă...