Continuă lucările de reabilitare a unor străzi pe raza municipiului Pașcani. Acestea sunt
cuprinse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană și au nevoie urgentă de lucrări de modernizare a rețelei de apă.
Conform viceprimarului Vasile Axinte, străzile Izvoarelor, Mihai Eminescu și Republicii au conducte de apă foarte vechi ce necesită înlocuiri de urgență pentru a nu mai fi nevoie ca asfaltul nou turnat să fie stricat mai apoi din cauza unor defecțiuni.
Proiectele pentru aceste străzi este gata, documentațiile au fost depuse și a mai rămas eliberarea certificatelor de urbanism și autorizațiile de contrucție pentru firma ce va executa lucrarea. Lucrările de modernizare a rețelei de apă vor fi executate de firma ApaVital, iar cele de asfaltare vor fi făcute de EkySam.
Cel mai probabil săptămâna viitoare vor fi executate lucrările de modernizare a rețelei de apă, iar peste două săptămâni va începe și asfaltarea acestor străzi.
Ca și distanțe de asfaltare proiectele acestor străzi arată în felul următor: Mihai Eminescu – 692 metri, Izvoarelor – 511 metri şi Republicii – 450 metri.
Menționăm că angajații de la EkySam au început zilele acestea lucrările de asfaltare la strada Fântânele.
”Ne-am oprit din lucrări pe străzile Izvoarelor și Mihai Eminescu pentru că am intrat pe strada Fântânele. Pentru cele două străzi menționate am făcut proiect de intrat cu conducte de apă integral. La fel vom face și pe strada Republicii. Conductele din aceste zone sunt foarte vechi și nu vrem să stricăm asfaltul. Proiectul pentru aceste străzi este gata, documentațiile sunt depuse trebuie să eliberăm un certificat de urbanism și o autorizație de construcție pentru executant”, ne-a declarat viceprimarul Vasile Axinte .
Citește și {loadposition articlescategoryload}


