RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Trei dintre cei şapte violatori vasluieni se pregătesc de liberare condiţionată

Cei şapte violatori din Vaslui care au scandalizat opinia publică în 2015 se numără printre beneficiarii recursului comensatoriu, trei dintre ei pregătindu-se de liberarea condiţionată. Cei şapte tineri au fost condamnaţi în 2015 la pedepse cuprinse între 6 şi 10 ani de închisoare. Toţi cei şapte tineri sunt în prezent încarceraţi în Penitenciarul Vaslui, executându-şi pedepsele în regim semideschis. 

 

  

Primii trei care urmează a înainta cererile de liberare condiţionată sunt cei trei tineri care şi-au recunoscut faptele, fiind condamnaţi în baza acordurilor de recunoaştere. Surse din cadrul Penitenciarului Vaslui au precizat, pentru „Adevărul“, că Ioan Surleac, inculpatul care a primit pedeapsa cea mai mică (de şase ani de închisoare), va fi propus pentru eliberarea condiţionată în luna februarie, în timp ce Alin Rotaru şi Bogdan Boicu (condamnaţi la 6 ani şi 4 luni, respectiv 6 ani şi 6 luni) vor fi propuşi pentru eliberare condiţionată după jumătatea anului în curs. Din punct de vedere calendaristic, cei trei tineri nu au executat, până în prezent, decât jumătate din pedepsele primite, însă au câştigat zile de libertate în baza recursului compensatoriu, urmare a condiţiilor grele de detenţie invocate. Iniţial, cei şapte tineri au fost încarceraţi la Penitenciarul Iaşi, unde au executat pedepsele în regim închis. Acolo s-au plâns de condiţiile grele de detenţie.

Pentru fiecare 30 de zile petrecute în condiţii precare, deţinuţilor, potrivit legii, li s-au acordat 6 zile ca fiind executate. Cei şapte tineri, originari din localitatea Văleni, au fost arestaţi preventiv pe 12 noiembrie 2014, fiind acuzaţi că au violat ore în şir o elevă de 18 ani, pe care au acostat-o pe drumul de întoarcere de la şcoală spre casă. Ulterior, pe 9 aprilie 2015, au fost plasaţi în arest la domiciliu, măsură care a fost înlocuită cu controlul judiciar pe 22 iunie 2015. Pe 17 august 2015, pe fondul indignării fără precedent stârnite în rândul opiniei publice, cei 7 tineri au fost rearestaţi o dată cu pronunţarea sentinţei de fond. Pe 11 noiembrie 2015 Curtea de Apel Iaşi a pronunţat sentinţa definitivă în acest caz şi a decis pedepse mai mari pentru toţi inculpaţii, cuprinse între 6 şi 10 ani. Din condamnări, urma să se scadă cele aproape 12 luni de arest preventiv şi arest la domiciliu. Până în prezent, cei 7 tineri din Văleni au executat aproximativ 36 de luni de închisoare. Niciunul dintre ei nu a achitat daune morale victimei, deşi instanţa i-a obligat să-i plătească 70.000 de lei despăgubiri.

Citiţi mai multe pe adevărul.ro

Related posts

Un șef de la PSA, fost consilier local, s-a răsturnat în “Curba Morții” din dealul Gâștești

Marius Parteni

40 de fete înșelate prin metoda loverboy, obligate să se prostitueze în România și în străinătate. Traficanții au câștigat sume uriașe (Foto-Video)

Redacția

Accident rutier mortal între localitățile Strunga şi Trei Iazuri. Un pieton a fost lovit mortal

Redacția
Încarcă...