RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Traficanţi de droguri din Galaţi, care importau marfa din Marea Britanie, reţinuţi pentru 24 de ore (Video)

Trei tineri din Galaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi de trafic de droguri, după ce au fost prinşi ridicând un colet importat din Marea Britanie şi în care se aflau 6,5 kilograme de cannabis.

Iniţial, cinci tineri au participat la ridicarea coletului prind cu droguri însă, în cele din urmă, doar trei dintre au fost puşi sub acuzare şi au ajuns după gratii.

Conform procurorilor DIICOT Galaţi, cei trei suspecţi sunt acuzaţi de comiterea infracţiunilor de introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc și de mare risc, și trafic de droguri de risc și mare risc.

După ce tinerii, care au între 19 şi 26 de ani, au fost prinşi când ridicau coletul plin cu droguri, oamenii legii au efectuat mai multe percheziţii la diferite locaţii de pe raza municipiului Galaţi.

  

Cu această ocazie, anchetatorii au ridicat 180 de grame de cocaină şi 800 de lire sterline.

10 suspecţi au fost audiaţi în cazul traficanţilor de droguri din Galaţi

În total, 10 suspecţi au fost audiaţi în acest caz, la sediul DIICOT Galaţi, iar în cele din urmă trei dintre ei au fost puşi sub acuzare pentru comiterea infracţiunilor menţionate şi reţinuţi pentru 24 de ore.

În cursul zilei de miercuri, cei trei suspecţi vor fi propuşi pentru arestare preventivă.

YouTube video

observator

Related posts

Importurile de electricitate au crescut cu 88% anul trecut / Au fost puse în funcțiune centrale noi de doar 1.100 de MW, majoritatea parcuri fotovoltaice

Redacția

Aurescu: E vorba despre trei posibile crime care au fost eventual comise de Rusia în Ucraina – crime de război, crime împotriva umanităţii, genocid

Redacția

Noile reguli pentru școli, valabile de luni, aprobate prin ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății. Cîmpeanu: Ordinul va fi publicat până la ora 21:00

Redacția
Încarcă...