NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Tradiţii de Sfinţii 40 de Mucenici. Ce trebuie să faci pe 9 martie ca să-ţi meargă bine tot anul

Sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici are loc în fiecare an, în data de 9 martie. Cu acestă ocazie gospodinele din orice zonă a ţării pregătesc binecunoscuţii mucenici, fie din aluat dulce, fie zemoşi, aromaţi cu miere şi scorţişoară. Bărbaţii în schimb tebuie să bea 40 de pahare de vin, în comemorarea celor 40 de soldaţi ucişi la Sevastia.

Tradiţii româneşti de Sfinţii 40 de mucenici

Potrivit credinţei populare, în ziua de mucenici se deschid porţile Raiului şi Mormintele, datină pentru care gospodinele se pregătesc temeinic preparând 40 de colaci numiţi sfinţi, mucenici sau brădoşi (în cinstea Sfinţilor Mucenici). În general au forma unor colăcei din aluat dospit uşor dulceag, care se însiropează şi apoi se ung de asemenea cu miere şi se tăvălesc în nucă. O altă variantă foarte cunoscută sunt mucenicii moldoveneşti, făcuţi din aluat de cozonac şi au forma cifrei opt, iar după coacere sunt unşi cu miere şi nucă.

În plus, în această zi, gospodinele semănau ceapă, usturoi şi varză fiind considerată o zi prielnică şi ajutătoare, căci vor creşte ocrotite de Dumnezeu, nu vor fi mâncate de insecte stricăcoase şi vor creşte şi de 40 de ori mai mult care cele semănate în alte zile.

Stăpâna casei pregăteşte şi oferă 40 de colaci şi 40 de lumânări de pomană şi face 40 de mătănii. Un alt obicei spune că apa de ploaie sau apa din zăpada care se topeşte în această zi este benefică şi poate fi păstrată şi folosită pentru tratarea durerilor de cap şi ochi pe parcursul întregului an.

  

O altă tradiţie care are loc în această zi îi priveşte pe agricultori care au obiceiul de a scoate plugul în faţa casei, reprezentând începerea muncilor la câmp, specifice anotimpului de primăvară. Această tradiţie era întotdeauna urmată de o petrecere de pomină între săteni.

Gospodarii îşi ung cu mujdei animalele pentru a le păzi de muşcătura şerpilor, iar cenuşa adunată era folosită la îndepărtarea omizilor adunate pe zarzavaturi, dar şi aruncată în jurul casei pentru a ţine şerpii la distanţă.

În ziua Sfinţilor Mucenici, sătenii ard gunoaiele pentru a aduce primăvara mai aproape, într-o simbolistică denumită „focul purificator”. Peste acesta tinerii (băieţi şi fete) sar pentru a-şi purifica trupul. Tradiţia mai spune că tot ce e semănat în această zi va avea puterea rodului de 40 de ori mai mare, însă cine nu respectă tainele va suferi 40 de zile.

De asemenea, în această zi bărbaţii trebuie să bea 40 de pahare cu vin, unul pentru fiecare dintre cei 40 de mucenici care şi-au pierdut viaţa, ucişi de voievodul Agricolae.

Alte tradiţii şi superstiţii de ziua Sfinţilor 40 de Mucenici:

  • Cum va fi vremea în această zi, aşa va fi timp de 40 de zile sau toată Primăvara
  • Daca pământul este îngheţat în această zi, păpuşoii se vor coace toamna
  • Dacă va ploua în această zi, va ploua şi în ziua de Paşti
  • Dacă în această zi va tuna, va fi o vară plină şi roditoare, însă dacă va tuna înainte cu o zi este semn rău şi anunţă o vară neroditoare, cu multe ploi
  • Ca să nu-ți albească părul și să nu orbești, nu e bine să te speli pe față și pe cap, decât dacă pui în albie o bucățică de brânză
  • Dacă se va auzi cântecul brotacului, ceapa va creşte şi recolta va fi bună
  • De asemenea se mai spune că în această zi vin cocostârcii sau berzele
  • Fetele aduc câte un ulcior de apă de la izvorul cel mai rece și dau de pomană ca să aibă izvor în cealaltă lume
  • Se împart colăcei, colivă, lumânări mici și plăcinte, pentru ca cei ce le dau de pomană să aibă ce mânca pe lumea cealaltă
  • Bărbații nu lucrează, fiind în primejdie de căzături, iar femeile nu cos și nu spală cămăși bărbătești

Cine au fost Sfinţii 40 de mucenici

Biserica Ortodoxă îi comemorează prin sărbătoare, în fiecare an, pe Sfinţii 40 de mucenici din Sevastia. Povestea acestora se învârte în jurul anului 320 când cei 40 de soldaţi ai împăratului Licinius au fost ucişi pentru că nu au vrut să se lepede de credinţa în Iisus Hristos, la ordinul guvernatorului Armeniei, voievodul Agricolae.

Voievodul a poruncit ca soldaţii să fie întemniţaţi timp de 8 zile şi apoi aruncaţi în apele îngheţate ale lacului Sevastia. Un singur soldat din cei 40 a vrut să iasă din apă, dar a murit pe loc. În schimb, se spune că locul acestuia a fost luat imediat de către un alt soldar care asista la martiriu. Planul lui Agricolae nu s-a îndeplinit pentru că apele lacului Sevastia au început să se încălzească, iar 40 de cununi s-au coborât deasupra capetelor soldaţilor.

Orbit de furie, voievodul a poruncit să fie scoşi din apă şi să le fie zdrobite fluierele picioarelor (tibia), astfel murind cei 40 de muceniţi deveniţi sfinţi.

observator

Advertisements

Related posts

Ion Creangă, cel mai frumos „mărțișor literar” oferit de Dumnezeu nației române

Redacția

Un elev de 13 ani și-a văzut visul cu ochii la Aeroportul Iași! De ziua lui a intrat în rolul unui pilot de avion

Redacția

De vorbă cu strada (22 Aprilie 2016) : Promisiunile lui Pantazi pentru un nou mandat

Redacția
Încarcă...